Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Şi-a pus amprenta pe fiecare rol. E imposibil să uiţi rolul din “Golgota”, sau pe cele din “Patima”, “Toamna bobocilor”, “Iarna bobocilor”, “Cucoana Chiriţa” şi “Nea Mărin miliardar”, şi câte mai sunt, căci spaţiul nu ne permite să le amintim pe toate. Există în toate acestea o vibraţie aparte, o îndârjire numai a sa, specifică, pe care nu o poţi trece cu vederea. Generozitatea fără margini, spontaneitatea artistică, optimismul incurabil, toate acestea definesc personalitatea actriţei Draga Olteanu-Matei, care împlineşte astăzi 81 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Suntem în ochii publicului doar cât suntem pe scenă”
Generaţiile îşi trăiesc vremea lor şi-şi au idolii lor
“Nu a fost greu să fiu femeie în meseria mea, de fapt m-am bucurat foarte tare că sunt femeie. Când eram copil eram foarte băieţoasă şi mi-ar fi plăcut să fiu băiat. Mă jucam numai cu băieţii, foarte rar cu fetiţele. Eram mereu pe garduri, prin copaci, jucam ţurca, sau băteam pe stradă mingea. Am făcut «di toati şeli», cum se spune pe aici. Eu sunt însă bucureşteancă get beget, născută la Spitalul Militar.
Nu m-am gândit că o să ajung actriţă, dar a existat de timpuriu ceva. M-am pomenit dintr-o dată gândind bine, recitând bine, dansând bine – toate acestea veneau în joaca mea. Părinţii mei au insistat pentru institut – n-am crezut nicio clipă că o să intru, erau peste o mie de candidaţi, am intrat 14 şi am rămas până la sfârşit patru. Abia la institut am conştientizat ceea ce făceam eu bine din instinct. Am avut profesori foarte mari: Mihai Popescu, Tudorel Popa, maestrul Şahighian, realmente un om de teatru, nu un simplu regizor. Dar am apucat în teatru parteneri ca regretatul Finţi, Costache Antoniu, Ion Finteşteanu, Calboreanu, Elvira Godeanu, Ştefan Ciubotăraşu, vai, nu mai spun de Emil Botta, pentru care am stat un turneu întreg lângă arlechin doar să-l văd. Ştiau să folosească muzicalitatea frazei, autenticitatea, am rămas atât de puţini cei care mai ştim s-o transmitem azi. Când mi s-a spus că o să fac comedie, m-am apucat de-un plâns, şi-am plâns! Să arăt că pot face dramă. Şi-atunci mi s-a spus: nu este de-ajuns să plângi tu, trebuie să-i faci şi pe alţii să plângă. Dacă vrei să înveţi ceva şi te interesează ca drumul tău să fie frumos, şi curat în viaţă şi bun eşti atent la tot ce te înconjoară.
Marile noastre exemple au fost uriaşii actori de dinaintea noastră, mentorii noştri, care nu numai că susţineau nemijlocit spiritualitatea românească, dar prin talent şi interpretare depăşeau cele mai proeminente figuri ale actorilor de talie internaţională. Am avut un noroc uriaş, mulţumesc lui Dumnezeu că am putut să-i prind pe toţi. Eu pot să înşir la actori mari o mie de ani, nu-i mai ştie lumea. Noi suntem în ochii publicului doar cât suntem pe scenă. Acum doar specialiştii ne mai ştiu. Şi nici măcar ei, în ultima vreme. Asta e viaţa de actor. Mi-a dat telefon o domnişoară de la o televiziune să mă întrebe dacă am numerele de telefon ale Silviei Popovici, Constantin Rauţchi şi Gheorghe Cozorici… Ce să-i fi răspuns?! Nu trebuie să ne speriem şi nu trebuie să suferim. Generaţiile îşi trăiesc vremea lor şi-şi au idolii, actorii lor.
Dumnezeu m-a ajutat să depăşesc toate obstacolele din viaţa mea. Cine te mai poate ajuta? Nu-mi place să mă bat cu pumnul în piept, eu zic Dumnezeu din convingere, din toată fiinţa mea. L-am simţit pe Dumnezeu ca pe un stâlp de care mă ţin”. (L.P)
Citește pe Antena3.ro
