Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Face parte din galeria sufletelor frumoase pe care românii le-au pus la păstrare în colţul inimii lor. Face parte dintre actorii, nu puţini la număr pe pământ românesc, care au fost dăruiţi cu har şi sclipiri de geniu. Nu-i place să se vaite, de o discreţie fără egal, nu se compară pe sine însuşi cu alţi actori şi vorbeşte despre teatru ca despre acel ACASå nelipsit din limbajul celor care vin la spectacol cu două ore înainte, din respect pentru marele public. Emil Hossu îşi sărbătoreşte ziua de naştere mâine. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.
Maramureşean după mamă, sălăjean după tată, Emil Hossu s-a născut la 24 noiembrie 1941 la Ocna Sibiului. Emil Hossu este iubit şi cunoscut datorită rolurilor din filme şi piese de teatru, pentru naturaleţe şi firesc. A început actoria în anii ’60, când „altul este tradiţionalul de acum din teatru şi altul era când am început eu profesia. Am terminat facultatea în 1965, atunci mai erau spectacole de trei-patru ore. Astăzi este foarte greu să mai faci un astfel de spectacol. Actorii sunt alţii, viteza de informare este mai mare, trebuie să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău ca să nu devii demodat.
Fiind în mijlocul săptămânii, am spectacol. Zâmbesc pentru că este vorba despre piesa «Aniversarea» de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în care joc împreună cu Catrinel (Dumitrescu), Alexandru Repan şi mai mulţi colegi, motiv pentru care vom încerca după spectacol să rămânem să ciocnim un pahar cu şampanie. «Aniversarea» a fost planificată fără să se urmărească acest lucru. Vor veni câţiva prieteni, voi fi cu Catrinel, băiatul meu, iar, din păcate, Alun va lipsi de la eveniment, ne va aştepta acasă.
Acum sunt în repetiţii la o piesă care se numeşte «Omul hazardului», o autoare în vogă franţuzoaică de origine arabă Yasmina Reza, alături de un regizor tânăr care îmi place foarte mult, Cristi Juncu. Este o piesă care vorbeşte despre lumea scriitorilor, despre critică şi voi juca alături de actori importanţi precum Mircea Diaconu, Constantin Cojocaru, Ruxandra Sireteanu şi suntem în febra lucrului şi chiar prinşi de acest proiect în care credem foarte tare. La vârsta mea, de 69 de ani, mă bucur ca-n tinereţe. Am avut patru promoţii de studenţi şi marea noastră bucurie este că dintre ei, patru sau cinci ne sunt colegi în teatru. Continuăm dialogul ca parteneri în teatru. Mulţumesc lui Dumnezeu că am nişte proiecte, ceea ce pentru un tânăr sau bătrân «pensionar» sunt foarte binevenite. Îmi dau un sentiment de utilitate, ceea ce menţine pofta de viaţă, mai ales prin negura vremurilor. Singurul lucru care mă mai face să zâmbesc astăzi este prietenia.”
