Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Joacă la ŢSKA Sofia, însă sufletul i-a rămas la Dinamo. Simbolul alb-roşilor, Florentin Petre, împlineşte astăzi 32 de ani. La mulţi ani!
“Am gândit tot timpul cu sufletul...”
Joacă la ŢSKA Sofia, însă sufletul i-a rămas la Dinamo. Simbolul alb-roşilor, Florentin Petre, împlineşte astăzi 32 de ani. La mulţi ani!
“Ca şi până acum, ziua mea de naştere mă prinde în cantonament. De multe ori se întâmplă ca de ziua mea să fac şi patru antrenamente. Acum am noroc, fac doar trei.
Am traversat o perioadă extrem de dificilă atunci când am fost bolnav. Mulţi îmi spuneau că nu o să mai apuc să joc fotbal niciodată sau că poate o să joc, dar niciodată la acel nivel. Toate vorbele astea îmi intrau direct în inimă, dar mă ambiţionau. Familia a fost alături de mine şi m-a încurajat tot timpul. De asemenea, ambiţia mea şi dorinţa de a reveni, pentru că eram un tânăr jucător al echipei Dinamo m-a ajutat enorm. Mi-ar fi părut rău să mă las atât de repede de fotbal.
Eram foarte mic şi deja m-am trezit cu mingea în braţe. Asta am făcut de când mă ştiu. Mi-a plăcut fotbalul foarte mult şi am sacrificat totul pentru el. Şcoală, familie, tot... După ce voi încheia cariera de jucător vreau să devin antrenor şi să continuu ceea ce am început.
Am realizat tot ceea ce mi-am dorit de mic. Am ajuns la un club mare, am ajuns la echipa naţională, am fost la un turneu final. Urmează acum un alt turneu final, însă nu ştiu dacă o să mă convoace nea Piţi. Cred că am făcut multe lucruri bune în viaţă. Sunt un om cu frica lui Dumnezeu şi am muncit enorm pentru tot ceea ce am realizat. Mă condamn, poate pentru că am gândit tot timpul cu sufletul în fotbal. Cât am stat la Dinamo am gândit cu sufletul şi nu aşa, cum toată lumea îmi spunea, ca un profesionist adevărat. Nu îmi pare rău de nimic, pentru că ce am pierdut pe o parte am câştigat pe alta.
Am avut un moment când, după ce am terminat tratamentul pentru hepatită, m-am reapucat de pregătiri. Erau momente când simţeam că poate nu o să mai ajung la acel nivel. Asta mă ambiţiona atât de tare încât alergam şi plângeam, alergam şi plângeam, tocmai pentru că îmi doream foarte mult să revin.
Cel mai mare regret al meu este că nu am apucat să mă bucur mai mult de rezultatele mele de la Dinamo alături de Cătălin Hâldan, prietenul meu care a plecat dintre noi aşa de repede. Aş fi fost foarte fericit dacă stătea acolo cu mine. Ştiu ce însemna pentru el Dinamo şi un titlu de campion.
Visurile din adolescenţă în mare parte mi le-am realizat. Visam să ajung la un club mare, visam ca oamenii să mă iubească pe terenul de fotbal, să ajung la echipa naţională. Acum îmi doresc foarte mult să câştig campionatul cu ŢSKA Sofia şi să merg la Euro.
Îmi doresc ca cei dragi să fie sănătoşi, alături de mine, pentru că nu e uşor să fii departe de casă. Îmi doresc să privim viaţa cu zâmbetul pe buze, chiar dacă este destul de grea...”
