A jucat in peste 30 de filme de productie autohtona si coproductii. Este fondatorul primului cineclub din Romania, regizor si scenarist a peste 25 de fime de lung-metraj, al multor piese de teatru si televiziune. Geo Saizescu implineste duminica 72 de ani.
"Sunt un optimist si un om al bataliilor"
"Un an in plus fata de aniversarea trecuta inseamna destul de mult, pentru ca anul 2004 s-a constituit ca un moment de referinta in munca mea artistica, in sensul ca am inceput si sunt pe cale sa finisez acum o premiera in primavara anului viitor. 2004 este anul in care am turnat, am continuat ideile mele mai vechi despre umorul romanesc care au dus acum 30 de ani la nasterea unui film, "Pacala". Acum revin pe platouri cu un film care se cheama "Pacala se intoarce si ramane". In afara de celelalte preocupari ale mele, important este pentru mine ca am putut sa realizez acest film, castigand un proiect la concursul Centrului National al Cinematografiei si ca sper sa fie o intalnire fericita cu publicul, care mereu ma asteapta, mai ales ca se redifuzeaza multe dintre comediile mele. Este notabil faptul ca tineretul se apropie mult de filmul romanesc. In alta ordine de idei, nu pot sa nu pomenesc de faptul ca anul acesta a debutat in lung-metraj Catalin Saizescu, absolvent al Facultatii de Arte Hiperyon si licentiat la UNATC care dupa o serie intreaga de munci de asistent si de secund la cateva productii frantuzesti a indraznit sa atace lung-metrajul si cronicile foarte bune de care a avut parte ma indreptatesc sa spun ca ne intrecem in materie de humor. De obicei, nu fac din ziua mea o chestie de mondenitate: ies la restaurantul X, Y, Z, in gradina cutare si cutare⦠Trebuie sa spun ca inca din studentie - eu am fost bursier republican - toti colegii ma pandeau cand luam bursa, in frunte cu Amza Pellea, Florin Piersic, care mi-au fost colegi; se tocau acei bani intr-o carciumioara, nu la sosea, ci in cartierele cu parfum de epoca cum erau cele de pe Lipscani si de langa Gara de Nord. Cand am iesit din acest stadiu de studentie si de boema bucuresteana, aniversarile erau mult mai animate, mai dezinvolte, petrecerea era o ocazie de a iesi din cenusiul cotidian. Momentul aniversar trebuie sa fie un moment calm, de intelegere, de bucurie⦠Acum lucrez la volumul doi din "Jurnalul unui batran lup de cinema". Sunt pentru acceptarea publicului si pentru bucuria de a da publicului ceea ce merita. Sunt un optimist si un om al bataliilor si vreau sa le castig.Timpul e ca la film, uneori il accelerezi, alteori il gonflezi si il lasi sa se miste ca o apa statuta. In ceea ce ma priveste, am avut simtul timpului, al ritmului si al spatiului in care m-am miscat."
Citește pe Antena3.ro