Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Genul de concert a fost alegerea mea, dar cred că vinovată, în sensul frumos al cuvântului, este şi fosta mea profesoară, Iolanda Mărculescu”, ne-a mărturisit soprana. Georgeta Stoleriu împlineşte astăzi 62 de ani.
“De multă vreme nu mai visez...”
“Genul de concert a fost alegerea mea, dar cred că vinovată, în sensul frumos al cuvântului, este şi fosta mea profesoară, Iolanda Mărculescu”, ne-a mărturisit soprana. Georgeta Stoleriu împlineşte astăzi 62 de ani.
“Nu am încercat să fac o ierarhie a impactului prestaţiilor mele asupra publicului. Nu-i un secret că genul meu preferat este liedul, pentru că în el pornesc de la cuvânt către muzică şi nu invers. Dacă ar fi să judecăm după partea exterioară, a împlinirii în faţa publicului, un vocal simfonic poate să-ţi dea o satisfacţie mai mare. De asemenea, sectorul de muzică de cameră propriu-zis îmi face mare plăcere şi în sensul acesta colaborarea cu Studioul de Muzică Veche din care fac parte este pentru mine foarte de preţ.
Citește pe Antena3.ro
Nu a venit încă ziua în care să mă felicit pentru ceva. Sunt permanent nemulţumită de mine şi poate de aceea îmi permit să fiu nemulţumită şi de studenţii mei. Cele mai mari împliniri ale mele sunt cele mărunte, de zi cu zi. Nu sunt omul care să fie fericit prin evenimente extraordinare. Acestea poate că există în viaţa oricărui om, dar aşa cum vin, aşa şi pleacă, şi o dată ce s-au dus, posibil că fericirea aceea pe care ai crezut că ai prins-o în mână se sfarmă. Am învăţat încă de tânără că trebuie să mă bucur de fiecare «picătură», de fiecare mic amănunt din viaţa mea. Şi acestea sunt aproape în fiecare zi.
Firescul este deviza mea. Urăsc prefăcătoria, nefirescul. Îmi place foarte mult naturaleţea, în limitele decenţei. Nu poţi să faci orice îţi vine, dar disimulările şi falsul mă supără foarte tare. Cât despre minciună, nu mai vorbesc.
În adolescenţă, omul visează câte-n lună şi stele, dar orice evoluţie normală a unui om trebuie să-l determine să-şi dea seama că acelea sunt visuri de tinereţe care trebuie uitate la un moment dat şi revenit cu picioarele pe pământ. De multă vreme nu mai visez. Încerc să trăiesc fiecare zi cu intensitate, să mulţumesc pentru ce-mi vine bun în fiecare zi, iar cât priveşte ce va veni, mă las în grija Celui de Sus.
Îmi doresc să-mi pot păstra ritmul de lucru pe care l-am avut până acum. Îmi doresc să pot rămâne în continuare înconjurată de tineri, pentru că acest lucru îmi face foarte mult bine şi mă consider o privilegiată că am putut să trăiesc o viaţă printre tineri.
Nimeni nu devine în viaţa lui ce devine de unul singur. Totul se petrece cu ajutorul celor în mijlocul cărora trăieşte, acelora de care este legat, pe umărul cărora se poate sprijini la nevoie. În concluzie, fiecare om este rezultatul unei munci îndelungi, colective, şi acestor oameni mulţi care au stat alături de mine şi în mijlocul cărora m-am dezvoltat de când am venit pe lume şi până în prezent le mulţumesc din tot sufletul.”
