Astăzi e ziua ta: Gheorghe Naghi

Regizorul Gheorghe Naghi implineste joi 79 de ani. La multi ani!

'Daca ar fi adevarat (speranta moare ultima), atunci imi doresc si eu, din suflet ca cei «79 de ani sa ma duca pana la 97». Oare? Cu toate ca am mai spus, totusi sufletul imi tot da ghes s-o mai spun o data... «Timpul e mult prea scurt pentru o viata cat de cat 'meritorie'»...! Unele talente sau genii, de orice gen artistic ar fi ele, ar trebui, daca ar fi posibil, sa nu ne paraseasca niciodata! Nu cumva sa credeti ca m-as referi la mine sau poate la unele creatii filmice mai reusite, realizate in cei 50 de ani de munca artistica! Nu! Ar mai fi fost multe de facut, si nu oricum, pana la acele cuvinte dumnezeiesti de apreciere; Filme Nemuritoare! Dar timpul, timpul nu iarta niciodata, fir-ar el sa fie...

Si totusi, unele filme de incontestabila apreciere, realizate de «MOA», succesul lor, premiile na­tionale si internationale se datoreaza in cea mai mare parte unor scenaristi, compozitori, operatori si altor genii actoricesti. Pacat, mare pacat, ca parte dintre ei au fost luati de «Cel de Sus», precum mi-a luat-o si pe exceptionala monteuza de film, sotie, poate unica, si mama, cum alta nu-i, a trei minunate fete de aur, care imi daruiesc cu darnicie inca cativa ani de viata. Nu-i nimic, dragilor fosti colegi de breasla, in curand voi veni si eu la voi... Ca maine, cei 79 de ani se pot transforma, daca o vrea «Cel de Sus» in 97, oare? Eu zic ca am pacatuit suficient in viata ca sa nu ma ia Mantuitorul, cum i-a luat pe cei «Buni» ce nu mai sunt!

Ma consider pedepsit inca la viata, pentru cele bune pe care le puteam face si nu le-am facut! Ce e drept, nu am facut nici prea multe rele, dar sa ramai singur, fara Eugenia si fara atatia distinsi prieteni si creatori este o pedeapsa mult prea aspra si dura! Nu o doresc nimanui, nici celor putini, ce-i drept, care nu m-au apreciat la vremurile de demult.

Din frageda copilarie am fost un mare pasionat in dragostea mea pentru fete mai maricele, dar si ele ma iubeau... Cea mai mare prietena a mea, Ticuta a lui Nea Gula (asa il chema de-adevaratelea), asa se recomanda si ea... m-a dus la vestitul Ci­nema «Lux» din Bacau (o maghernita imputita, plina de sobolani), unde am si vizionat, impreuna, primul meu film din cariera de cineast, «Praga, oras de aur». Acolo am facut operatorului de proiectie un scandal ca de ce stinge lumina de la lampa de la marginea patului unde urma sa aiba loc vestita scena de amor intre eroina si eroul filmului.

Am fost dat afara din nemaipomenitul cinema...! Uite asa mi s-a infierbantat tot sangele de viitor cineast si am luat un examen cu «zece» la Bucuresti, in fata unei celebre comisii conduse de Andrei Ne­greanu, alaturi de Profesorul, Re­gizor Victor Iliu si de celebra mare actrita Marieta Sadova... Au ramas foarte impresionati de cunostintele mele si de talentul de a povesti fragmente, precum si alte cunostinte, dintre care pe unele nici ei nu prea le stiau... De unde sa le stie? Eram eu prost sa le spun cate ore de cinema si cate filme trecusera prin mintea mea in cei doi ani de vizionari de filme de la «Regal»? Dupa sapte ani de studii la Institutul de Cinematografie din Moscova, am ajuns unul dintre intemeietorii studiourilor din Buftea. Restul se cam stie... cine vrea stie...!

Douazeci de filme artistice si peste 200 de filme de stiinta si documentare... Patru filme dupa Caragiale, unul dupa Goldoni, si 15 pentru copii si tineret... daca mai punem si cele 14 premii si distinctii nationale si mai ales pe cele internationale, nu cred ca poate regreta Jurnalul National spatiul pe care mi l-a acordat la implinirea a 79 de ani!

Regret enorm ca unul dintre filmele deosebit in tematica lui, «Doi barbati pentru o moarte», film proiectat prin Europa si la Guantanamo, nu a avut in tara o soarta meritorie! Prietenia scriitorului Suto Andras, secui get-beget, si a lui Naghi a deranjat cabinetul si prietenia celor doi eroi, Demeter si Pavel Costan, roluri interpretate de Ilarion Ciobanu si Matei Alexandru, eroi care iubesc aceeasi femeie, Monica Ghiuta, si cu care unul dintre ei (secui) are un copil pe care il creste celalalt erou (romanul), duce la un final dramatic si realist catre nemtii ocupatori ai satului! Conducerea Partidului Comunist de atunci nu accepta o prietenie intre secui din partile Ardealului si un roman din aceleasi locuri.

Presa de specia­litate a timpului l-a considerat de-a dreptul Genial! Conducerea artistica de azi, ministrul Culturii, maghiar, si alti cativa slujnici portocalii din cateva tv-uri, ca si CNC-ul prefera sa tina acest film in arhiva nationala! Totusi, marea mea speranta, si totodata rugamintea indreptatita, este ca deosebitul dumneavoastra Jurnal sa rascoleasca aceasta mare nedreptate si ticalosie, mai mult «politica» decat artistica, in favoarea existentei prieteniei de ani si ani intre secui si romanii de prin partile Ardealului! Sa se scoata la lumina prin proiectia filmului adevarul pe care astazi portocalii il tulbura... filmul parea realizat chiar «Ieri»!'