Astăzi e ziua ta, Gică Hagi

A început să joace fotbal la 10 ani, iar la 17 ani avea să debuteze în Liga 1, la Farul Constanţa. La echipa naţională a debutat în 1983, pe când avea 18 ani, şi este considerat cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc. După ce a renunţat la tricoul de jucător cu numărul 10, a devenit antrenor. A început cu echipa naţională, apoi au urmat mai multe echipe din afara ţării. Ulterior, a pus în practică un proiect unic în România, Academia Gheorghe Hagi. La numai trei ani de la crearea academiei, ea a devenit cel mai bun centru de pregătire din România la toate categoriile de vârstă, promovând jucători la echipele naţionale. Gică Hagi împlineşte 49 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Dacă aş mai putea juca, mi-ar plăcea să joc împotriva Braziliei
“Încerc să fiu cel mai bun. Cu spiritul ăsta am trăit şi cu spiritul ăsta voi merge în continuare”
I-a plăcut fotbalul de când se ştie. La vârsta de 3 ani, părinţii l-au dus la un club din Constanţa, iar la 11 ani participa deja într-o competiţie, Cupa Speranţei, în care a fost desemnat doi ani la rând cel mai bun jucător.
Când era copil, nu a putut să vadă multe meciuri internaţionale, “dar chiar şi aşa ştiam că Johan Cruyff era cel mai mare jucător. Când am ajuns la Barcelona în 1994, el era antrenor şi am mers acolo din acest motiv. A fost extraordinar, chiar dacă nu jucam mereu. Lucrând cu el, mi-am completat potenţialul. Era extraordinar, cel mai bun. Românul care m-a impresionat când eram mic a fost Anghel Iordănescu, un jucător creativ, de piciorul stâng şi el. Mai târziu, el a fost antrenorul meu la Steaua şi la echipa naţională, ceea ce a reprezentat un sentiment de nedescris pentru mine”, povestea sărăbătoritul nostru, într-un interviu.
Fotbalul a fost şi va rămâne pe primul plan pentru el. “Dar acum îl privesc de undeva de afară, pentru a-l vedea şi din această perspectivă. Cred că e bine să stai câteodată şi pe lângă meserie. Dacă aş avea posibilitatea să o iau de la capăt, nu aş schimba nimic în viaţa mea. Nu am nici un regret. Pentru mine, nu există nimic fără fotbal. Cred că m-am născut pentru fotbal. A fost iubirea şi pasiunea mea, pentru care am dat totul. Dacă aş mai putea să joc, întotdeauna aş alege ca şi coechipieri pe cei din generaţia mea, cu care am jucat şi care au fost «generaţia de aur». Şi mi-ar plăcea să joc împotriva Braziliei.”
Gloria nu ţi-o poate lua nimeni niciodată. “Eşecurile sunt bune, pentru că întăresc. Sunt o probă de caracter, care te fac să devii şi mai ambiţios. Prin eşec devii mai bun. Visul meu din adolescenţă este acelaşi cu cel de astăzi: să încerc să fiu cel mai bun. Cu spiritul ăsta am trăit şi cu spiritul ăsta voi merge în continuare.”