08 IANUARIE 2005
Este realizatorul celebrelor documentare "Viata Spirituala" si autorul a 40 de carti. Scriitorul, criticul de arta si cineastul, Grid Modorcea implineste duminica 61 de ani.
"Trebuie sa avem puterea sa stapanim timpul"
"Aceasta varsta ma apropie tot mai mult de izvor, de tineretea spre care ne indreptam cu totii, spre acel loc indepartat si foarte apropiat totodata. Viata noastra este ca o pendulare intre departe si aproape. Depinde de criteriul pe care il avem; daca avem pomul vietii drept criteriu atunci vedem in ce raport suntem fata de nastere, de nunta si de moarte. Accelerarea vietii, a existentei este incredibila si daca te lasi in seama iuresului existential risti sa te trezesti ca ai trecut prin viata ca rata si nu ai realizat nimic. Eu am avut criterii foarte ferme si am ajuns sa realizez peste 50 de filme. Recent mi-am lansat a 40-a carte, â¹â¹Dictionarul filmului romanesc de fictiuneâşâş si ma bucur imens pentru ca el exista, ma bucur pentru tineri, pentru viitori critici cineasti pentru ca acum au pe masa lor un astfel de instrument de lucru. Daca eu la 25 de ani aveam asa ceva, cred ca mai scriam 25 de carti, nu mai pierdeam atata timp sa culeg informatii. Acum tinerii le au de-a gata prin acest dictionar. La fel ca George Enescu cred cu ardoare in Dumnezeu, sunt un mistic, avand aceasta credinta starea mea sufleteasca este permanent tanara, proaspata si in fiecare clipa eu traiesc foarte intens. Am ajuns la astfel de performante tocmai pentru ca am avut credinta, m-a ferit, a fost ca o respiratie ce mi-a tinut tonusul moral indiferent de epocile pe care le-am trait, s-am trecut prin multe: prin stalinism, prin ceausism, prin neocomunism. Am fost un activ, am fost un om al strazii dupa Revolutie dar am reusit sa-mi pastrez "chilia", daca nu ai "chilie" ca sa-ti aduni energia, sa te concentrezi pe mari proiecte, te imprastii si timpul trece. Minunile trebuie facute incontinuu, Mircea Eliade spunea ca â¹â¹Miracolul e in jurul nostru, e cotidian. Trebuie numai sa-l descoperim.âşâş Trecerea timpului nu-mi da o stare de melancolie. In momentul cand te imbolnavesti sau stai prin spitale, incepi sa te apropii de "locul acela" si devii mai trist. Eu n-am fost niciodata bolnav. Trec pe langa Biserica Kretzulescu zilnic, in drum spre birou; pentru mine lucrul asta este un simbol al vesniciei, eu traiesc in viitor. Am scris o carte care se termina in anul 3.000. Prefer sa am stari de premonitie, sa traiesc mult in viitor, cu alte cuvinte in vesnicie; acesta ar fi un ideal, nu stiu cati oameni pot sa-l atinga, nici eu nu stiu daca-l ating permanent dar ma straduiesc. Cred ca timpul trece prin noi dar noi trebuie sa avem puterea sa-l stapanim. De curand am predat o carte despre muntele Athos, va fi o carte altfel decat s-a scris pana acum, in care eu concentrez toata experienta mea religioasa. Experienta de pe muntele Athos mi-a confirmat toate trairile mele si le-a implinit. Vreau sa daruiesc si oamenilor aceasta experienta a mea neobisnuita."VIZIUNE
"Viata noastra este ca o pendulare intre departe si aproape. Depinde de criteriul pe care il avem; daca avem pomul vietii drept criteriu atunci vedem in ce raport suntem fata de nastere, de nunta si de moarte. Accelerarea vietii, a existentei este incredibila si, daca te lasi in seama iuresului existential, risti sa te trezesti ca ai trecut prin viata ca rata si nu ai realizat nimic" - Grid Modorcea, scriitor si cineastCitește pe Antena3.ro