x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Grigore Leşe

Astăzi e ziua ta: Grigore Leşe

de Luminita Ciobanu    |    20 Feb 2015   •   03:42
Astăzi e ziua ta: Grigore Leşe
Sursa foto: Yannis Katris

Muzicianul Grigore Leşe îşi sărbătoreşte la 20 februarie ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Horile mele sunt ca stelele
“Horea poartă dimensiunea frumosului, dar şi a binelui şi a adevărului. Horea te împlineşte, te face om întreg. Nu se ştie de unde vine, din glasul păsării, din plânsul copilului, din durerea mamei? Cert este că horile induc magia, stăpânesc imaginaţia, însoţesc omul, apoi sufletul lui. Ele se împlinesc prin cuvinte, iar când vor să fie singure, iau forma zâcălilor şi se ascund în fluier, în cimpoi, în ceteră. Horile nu sunt împietrite, sunt vii, fac pui precum oamenii, sunt dinamice, pendulează între hotare până îşi află locul. Zi după zi, la fondul străvechi se alătură hori noi cu structuri melodice influenţate de cele două mari culturi, occidentală şi orientală. Eu am ritmul inimii mele, clipe în cântare. Horitul e făcut din mai multe clipe şi nu seamănă una cu alta. Nu pot ieşi din ritmul inimii mele. Cânt după inima mea. Horirea e nemăsurată. Horile mele sunt ca stelele, au nevoie de singurătate. Singurătatea este leagănul lor. Horind, sunt şi nu sunt pe lumea asta, sunt ochiul nevăzut dintre strămoşii mei şi urmaşii mei”, spune Grigore Leşe atunci când vorbeşte despre rost şi despre rolul muzicii.

În seara de Sântandrei a anului trecut, Sala Palatului din Capitală a găzduit un concert grandios: Grigore Leşe: “Tradiţie, Istorie, Rost”. Muzicianul a structurat cu mare atenţie totul pentru a aprinde în inimile spectatorilor lumina cântecului nealterat de trecerea timpului şi de avalanşa de sunete stranii care ne invadează pe zi ce trece. Grigore Leşe sune că 2014 i-a adus numeroase momente frumoase. “Dar toate au fost generate de faptul că, după 40 de ani, oamenii au înţeles ce fac eu pe lumea asta. Cei aproape cinci mii de oameni, cântând cu mine la Sala Palatului, mi-au confirmat acest lucru”.


×