Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Artista desavarsita, femeie de exceptie, Iarina Demian isi sarbatoreste astazi ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!'
"Nu sunt foarte mandra de ceea ce vad in jurul meu, daca ne referim la prezentul imediat si la tara in care traim. Politicienilor le mai lipsesc doar niste pistoalele cu apa si niste cornete cu tevi, ca sa semene cu copiii care se joaca in curtea gradinitei... Intodeauna m-a obsedat intrebarea: de ce ne dorim puterea? Ca sa facem bine sau ca sa facem rau? Eu fug de putere, te urateste si te schilodeste.
M-ati intrebat cu ce ma ocup? Traiesc, nu doar exist! Oamenii nu trebuie sa afle despre mine mai multe decat stiu eu insami. Sunt nascuta in zodia racului, ma inteleg bine cu racii, scorpionii si gemenii. Iubesc culorile, cactusii, moda si pe Vivienne Westwood. Imi place marea si parul meu rosu, la care nu renunt inca. Sunt incapatanata, suspicioasa, nu dau inapoi de la nimic, plang greu, se poate conta pe mine oricand, urasc lasitatea, smecheria, imi place Deneuve, Pacino, Lars von Treer, Wagner, am eliminat din viata mea televizorul, cel putin deocamdata. Noroc ca exista alternative: familia, plantele, cartile, profesia si calatoriile. Ma gandesc cu tristete la cei care nu au acces la ele!
Am colaborat cu televiziunea inca de cand eram studenta, de la inceputurile ei, intr-o vreme cand se faceau si emisiuni frumoase, si mai ales multe piese de teatru. Din pacate foarte multe dintre ele s-au sters, iar spectacolele teatrelor erau filmate doar daca le prelua televiziunea. Majoritatea celor foarte tineri nu m-au vazut jucand niciodata, mi se pare de necrezut... dar este normal. Din pacate in mod nedrept, nu am facut film si asta a fost pentru mine mult timp o deceptie, dar a trecut, fiindca timpul transforma totul intr-o amintire... Rasplata mea au fost aplauzele spectatorilor, prezenta lor in salile de teatru inghetate si cronicile scrise de-a lungul timpului despre creatiile mele... de catre mari cronicari de teatru, turneele din strainatate.
Nu muncesc pentru nici o recunoastere, ci doar pentru ca simt nevoia sa caut mereu, sa descopar ceea ce inca nu stiu sau ceea ce ar merita sa fie adus pe scena.
Sigur, premiile sunt utile fiindca ele te conduc spre alte oportunitati, dar, din pacate, sunt subiective. A te lupta pentru ele inseamna sa pierzi din vedere scopul real: acela al bucuriei de a crea. Pacino a stat la coada multi ani pana sa ia Oscarul. "Se fac anumite manipulari, favoruri, oamenii nu sunt impartiali". Cred ca peste tot e la fel, dar daca ma nasteam in alta parte sunt sigura ca as fi facut film.
E adevarat ca am primit si eu cateva premii dintre care doua foarte importante, pentru intreaga mea activitate, dar oare nu este un orgoliu prea mare sa le enumeram? Credeti ca cei care vor citi aceste randuri ma vor aprecia mai mult stiind ca le-am luat? De cele mai multe ori oamenii se familiarizeaza cu un nume, fara sa cunoasca personalitatea artistica din spatele lui. Este nedrept, dar adevarat. De aceea trebuie sa fim mai relaxati. Artistii din Romania de astazi ca sa reziste trebuie sa fie asimilati de un trust, o companie, un mogul... poate chiar si de un partid politic, altfel se pierd. Pacat!
Desigur aici este vorba despre o alegere.
O cariera se construieste cu mare greutate, pas cu pas, dar pentru asta iti trebuie continuitate, iar in Romania nu exista continuitate in nici un domeniu.
Zilele trecute am vazut la Cannes un turist care fotografia cu un gest conventional si mecanic, semnatura lui Nicole Kidman imortalizata pe asfaltul fierbinte din fata "Palatului Festivalului". A trecut nepasator pe langa alte nume sonore... Ce se va intampla cu fotografia aceea si cat timp va rezista in constiinta fotografului amator? Unde sunt Burvill, Louis de Funes, Henry Fonda sau Jean Marais? Vor disparea si ei si filmele lor odata cu generatia noastra? Se pare ca da.
Nu pot sa va spun ca am descoperit "tineretea fara batranete" si "viata fara de moarte" , as minti. In schimb pot sa va spun ca sufletul meu este mai presus de timp, de aceea nu prea imi stiu varsta. Nu cred ca am vreo varsta, ci doar o inima si o memorie a ei. Pentru truda inimaginabila a creatorului de teatru, cred ca fiecare artist adevarat ar trebui sa aibe o stea pe cer, daca aici pe pamant bataia pentru ele, este atat de mare si de nedreapt.
Intr-un timp in care eu nu as mai fi, sa zicem in 2112, intr-o emisiune de televiziune, daca televiziunea va mai exista, ati putea povesti cate ceva despre steaua mea. Mi-ar placea sa se numeasca simplu: Iarina sau Iaroslava.
Daca vreti totusi sa-mi faceti un dar de ziua mea va rog sa invitati spectatorii la ultimul meu spectacol de regie, cu care Arcub isi va deschide portile la toamna: "Prizonierul din Manhattan" de Neil Simon', intr-o distributie impecabila.'
