Din 4 octombrie 2001 este Avocatul Poporului. Inainte de a ocupa aceasta functie a fost seful catedrei de Drept public a Universitatii din Bucuresti, membru in Comisia de redactare a legii electorale din 1990 si lista ar putea continua. Azi, Ioan Muraru implineste 66 de ani.
"Acest an in plus imi aminteste un dicton latin potrivit caruia timpul trece ireparabil. In acelasi timp tin seama de ce spunea marele Confucius, in sensul ca "pragurile in varsta sunt praguri in intelepciune". Aceasta zi de nastere o voi aniversa obisnuit. La 25 de ani eram in plin efort in realizarea unor perspective propuse. Nu as putea spune ca petrec altfel aniversarile prezente fata de cele din trecut. Ultimii 15 ani au fost ca o cursa de 100 de metri. Sub aspect profesional ma pot considera un om norocos, insa nu pot raspunde la fel pentru aspectul material. Asta este buna, ca sa stie lumea. Am realizat tot ce este frumos intr-o cariera universitara, de la preparator universitar pana la profesor universitar. La nivelul juridico-statal am ocupat functii de invidiat, intr-un mod cenzurist. Am fost presedinte si judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei, am fost membru in Comisia de redactare a Constitutiei Romaniei, apoi in cea de revizuire, am participat la redactarea de legi si altele. Actualmente sunt Avocatul Poporului ales de catre Senatul Romaniei, spun de invidiat pentru ca in Romania sunt foarte multi juristi de o calitate exceptionala dar, ca intotdeauna, numai unuia "i-a suras Steaua Polara" - aceasta este o formula furata dupa o carte mare. Sigur ca m-am gandit o data cu trecerea unor praguri ale varstei la diferite planuri. Acum tot ce imi doresc e sanatate. Eu am, profesional, de toate; as fi un nerecunoscator fata de Divinitate daca mi-as mai dori si altceva. Nicidecum nu iau inaintarea in varsta ca pe o povara, astfel ca in acest moment nu imi doresc o alta varsta. Am fost toata viata mea un optimist. Sunt un infanterist prin profesie militara, deci tristetea este pentru dame, nu pot sa ma intristez din motivul ca a mai trecut un an. Este un lucru obisnuit in viata unui om. Ma bucur de anul ce a trecut pentru realizarile profesionale in functia pe care o am, am realizat foarte multe. Cum ma definesc ca persoana? Sunt un cetatean obisnuit caruia Dumnezeu i-a calauzit destinul."
REUSITA
"Am realizat tot ce este frumos intr-o cariera universitara, de la preparator universitar pana la profesor universitar"
PRETEXT
"Eu sunt un infanterist prin profesie militara, deci tristetea este pentru dame" - Ioan Muraru, Avocatul PoporuluiCitește pe Antena3.ro