x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Ion Dichiseanu

"Astazi e ziua ta..." - Ion Dichiseanu

20 Oct 2005   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Ion Dichiseanu

Destinul i-a indrumat pasii spre scena. A intrat in lumina reflectoarelor cu pasiune, crezand in ceea ce face, iar drumul parcurs l-a purtat spre "orbita actorilor cu stea". Maestrul Ion Dichiseanu isi aniverseaza astazi ziua de nastere.

"Trebuie sa crezi in ceea ce faci"


"Primesc noua varsta cu optimismul care ma caracterizeaza. Planuri pentru ziua mea nu mi-am facut, las lucrurile asa, sa vina, ca intr-o zi ca asta nu e bine sa-ti faci nici iluzii, ca sa nu ai deziluzii. Aniversarea care mi-a ramas in suflet a fost cea in care am primit-o cadou, de la sotia mea, acum 18 ani (cu o diferenta de doua zile), pe Ioana, fetita mea. Nici un pic nu am avut senzatia ca anii se scurg altfel, am simtit asta in politica, dar eu personal, fizic si mental ma simt ca la inceputul carierei mele. Cu aceleasi emotii intru pe scena in fata spectatorilor, cu aceeasi daruire. Pe plan profesional ma simt implinit, iar din punct de vedere familial simt asta de 18 ani, de cand a venit pe lume fata mea, la 22 octombrie; va trece anul asta la majorat, e o emotie in plus. Destinul mi-a ales aceasta profesie, eu eram student la Politehnica, dar citind intr-un ziar ca are loc un nou examen la Institut m-am inscris si eu. Dintre 300 de candidati, pe 12 locuri, am intrat si eu. Eu cred in destin indiferent de obstacolele pe care le-am intalnit in viata, in cariera mea... Eu sunt o structura mai robusta, mai pragmatica chiar daca am momentele mele cand visez la luna, la stele si am nevoie de singuratate. Nu e vorba de «turnul de fildes» si poezie, dar am momente cand simt nevoia sa ascult Linistea. In rest sunt un om activ, un om caruia ii plac prietenii, care sunt din ce in ce mai putini, pentru ca viata ii obliga sa fie altfel; eu am ramas acelasi, constant, si cred in prietenia adevarata, nu in cea de interes. In afara de sanatate (Sa-mi ajute Dumnezeu sa fiu sanatos!), imi doresc ca fetita mea sa se realizeze asa cum m-am realizat si eu, pentru ca are valoare. In viata mea de acum nu as schimba nimic si imi place sa ascult «Non, je ne regrette rien». Maestrul Vraca, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a zis o vorba cand ii spuneam ca nu sunt facut pentru meseria asta, ca sunt prea multi dusmani e prea multa rautate in jurul meu, invidie... Eu ave-am la varsta de 27 de ani rol principal, iar ei roluri secundare si maestrul mi-a zis: «Lasa, ma, cainii latra, caravana trece. Ai drumul tau, lasa-i!». Trebuie sa fii procurorul tau, nu avocatul tau!. Mai tarziu, deja eram inscris in orbita actorilor cu stea, fiecare dintre noi avem steluta noastra, si poate a mea era mai brilianta, mai stralucitoare. Sunt oameni care, indiferent daca se asaza de-a curmezisul, nu au har. Meseria asta, daca o faci numai asa de suprafata, e asemeni castelelor de nisip, se darama. Trebuie sa crezi in ceea ce faci pe scena si la randul tau sa transmiti publicului mesajul pe care piesa il are."

×
Subiecte în articol: calendar