x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Ion Ghinoiu

Astăzi e ziua ta: Ion Ghinoiu

de Ramona Vintila    |    07 Sep 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta: Ion Ghinoiu

Este un specialist al culturii populare. O dată cu trecerea anilor, după multă muncă a ajuns să poată privi cultura atât din interior, cât şi din exterior. Toată cariera şi-a dedicat-o realizării Atlasului Etnografic Român. A străbătut şi cercetat aproximativ 600 de sate ale României şi a aplicat chestionare (1.200 de întrebări) la peste 12.000 de subiecţi. Toate acestea le-a făcut în decursul a 30 de ani. "E mult, e puţin, rămâne să aprecieze cei care vor veni după noi şi vor analiza ceea ce am realizat." Profesor Ion Ghinoiu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!

"Cunoscutele zeiţe româneşti ale destinului, Ursitoarele, au hotărât, când mi-au planificat ziua de naştere la început de toamnă, să-mi număr anii începând cu toamnele, nu cu primăverile. Însumate, toamnele calendaristice aveau să devină toamna cea mare a veacului meu de om. Mi-au prezis o viaţă dură în tinereţe, urmată apoi de satisfacţii profesionale obţinute prin multă trudă, după îndemnul poetului plaiurilor mioritice: «Sapă, numai, sapă, sapă,/ Până dai de stele-n apă». Prin şansa avută de a studia peste 40 de ani cultura tradiţională şi prin puterea exemplului de dârzenie a ţăranului care, cum vede că brazda din faţă nu-i rodeşte, înfige plugul mai adânc, am realizat, împreună cu alţi colegi, Atlasul Etnografic Român, o strălucitoare constelaţie culturală a spaţiului carpato-dunărean inclus de marele arheolog american Marija Gimbutas în ceea ce a numit Vechea Civilizaţie a Europei.

Acest imens tezaur de documente îi defineşte pe români în cele peste 1.000 de hărţi etnografice ca purtători direcţi ai culturilor descoperite de arheologi în spaţiul carpato-dunărean. Fluviul Dunărea este un dar al Europei, precum Nilul pentru vechiul Egipt, Indusul şi Gangele pentru vechea Indie, Eufratul şi Tigrul pentru Sumer şi Mesopotamia. Cu documentele copleşitoare adunate de arheologii, lingviştii, etnologii şi alţi specialişti trebuie să revizuim aşa-zisele adevăruri induse abuziv, pe cale livrescă, despre întemeierea de Roma Antică a poporului român, despre spusa cronicarului că de la «Râm ne tragem», despre deviza şcolii ardelene că «Noi suntem urmaşii Romei» etc.

Acum, la începutul celor două toamne, la numărătoarea obişnuită a bobocilor, se constată că doi dintre aceştia (vol. IV - V: Arta şi portul popular; Sărbători, obiceiuri, mitologie) se găsesc încă în cuib, gata şi ei să intre în cârdul fraţilor mai mari (vol. I - III: Habitatul; Oculaţiile; Tehnica populară. Alimentaţia)."

×
Subiecte în articol: calendar