x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Irina Movila implineste 38 de ani

"Astazi e ziua ta..." - Irina Movila implineste 38 de ani

05 Iul 2004   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Irina Movila implineste 38 de ani

Satisfactie
"Imi place sa muncesc, sunt un om fericit ca imi iubesc indeletnicirea"



"Fiecare an in plus este o victorie. Ma bucur ca Dumnezeu mi-a dat puterea sa construiesc, uneori, chiar "nevazuta", in asa fel incat conturul sufletului meu sa aiba contur pentru cei din jur. A fi alaturi de oamenii pe care ii iubesti si ii respecti este o victorie asupra singuratatii celei fara de speranta, pentru mine cel putin, cadoul de nepretuit al acestei aniversari. Nu mi-a fost niciodata spaima de trecerea timpului, ci doar de trecerea lui fara rost. Nu am gandit altfel la 25 de ani, de aceea, poate, mi se pare ca nu sunt alta decat la 25 de ani. Iubesc oamenii si faptul ca in timp am invatat sa-i recunosc pe cei adevarati, este singura victorie a timpului asupra mea. Cred in puterea mea de darui si de aceea nu imi e frica nici de trecerea timpului, nici de esec. Tot ce ai investit cu adevarat in fiinta ta isi gaseste raspuns in natura lucrurilor si fiintelor din jurul tau. Asta am simtit in cei ce au fost si vor fi langa mine la fiecare aniversare. Imi place sa muncesc, sunt un om fericit ca imi iubesc indeletnicirea. Ma pot considera reprezentativa si cand plantez o floare si cand gatesc, si cand pictez un obiect de mobilier, si cand bat un cui pentru a atarna un tablou pe perete. Am castigat, poate, in tot ce mi-am propus sa fac pentru ca nu am pastrat niciodata decat strictul necesar pentru mine. E un dar de la viata?... E o sansa?... E un destin? Nu stiu. Ceea ce stiu e ca nu mi-e frica de varsta, am o incredere oarba in puterea omului de a darui si cred ca numai asta construieste. Dupa discurs as putea parea o exaltata ori o idealista. Dar pragmatismul meu consta in credinta ca numai asa se poate. Daca te plangi de fiecare data, nu rezolvi numic. Cred ca suntem datori sa avem un astfel de discurs fata de tot ce se intampla."

×
Subiecte în articol: calendar