Astazi e ziua ta, Lucian Vasilescu

Crede foarte mult în cuvinte, în puterea lor de a întemeia realitatea. Altfel, pentru el au însemnătate dragostea şi prietenia - două stări de agregare sublime şi necesare ale fiinţei. “Şi, fireşte, din când în când, câte o sticlă de vin bun”, spunea, într-un interviu, cunscutul şi apreciatul poet, Lucian Vasilescu. Astăzi împlineşte 56 de ani. La mulţi ani!

“Poezia nu poate fi în afara adevărului, a dragostei, a credinţei”
Găseşte că textele sale sunt mai însemnate decât el
“Trăiesc cărându-mi în cârcă speranţa, precum soldatul, pe front, îşi cară în spinare camaradul rănit. Nici nu ştiu dacă speranţa mea mai trăieşte sau nu, dar îi port povara mai departe, pas după an şi an după pas. Cât timp nu mă opresc mă îmbăt cu iluzia că poate vom ajunge împreună la liman, înainte, sper, de a ajunge la locul cu care ne aşteaptă pe toţi.

Altfel, mă ocup cu măsurarea timpului care a trecut de când speranţa îmi zburda în preajmă, de-mi era mai mare dragul s-o privesc. Şi timpul ăsta se face tot mai lung şi mai lung, ca un fel de bătrâneţe fără tinereţe şi de moarte fără de viaţă. De bucurat mă bucur că, deşi mă împiedic din ce în ce mai des, încă nu am căzut. Încă...

Despre mine nu este nimic de ştiut. Despre ce-am scris cred c-ar fi câte ceva de ştiut. Găsesc că textele mele sunt mai însemnate decât mine şi mă bucur c-am izbutit să adaug şi eu un ceva în plus naşterii mele fiziologice. Despre un ciocan, de pildă, nu e nimic de ştiut. Despre lucrarea ciocanului de a bate cuie, însă, da. Lăsând ciocanul la o parte, cred că lumea e alcătuită, axiologic, din două feluri de oameni: unii care o locuiesc şi alţii care o construiesc. Şi ştiu că m-am străduit să mă apropii cât mai mult de cei din a doua categorie. Spun , nimic mai mult.

Poet nu este, cred eu, un cuvânt care se diferit de la o epocă la alta. Este un cuvânt atemporal şi a însemnat (înseamnă) acelaşi lucru pe tot drumul de la la cea scrisă. În altă ordine de idei, nu prea ai cum să fii nici poet nici altceva în pentru simplul fapt că nu mai există decât în statistici. Până şi acelea din ce în ce mai triste.

De visat n-am visat la premii literare – pe unele le-am căpătat, iar pe altele nu. La noi, premiile literare nici măcar nu sunt o , aşa cum ar trebui să fie; premiile literare sunt mai mult despre trufie. Or poezia nu este despre trufie, este despre bucurie.

De versificat se poate versifica despre orice. Perioada de dinainte de 1989 stă (de tristă) mărturie. Însă poezie nu poate fi în afara adevărului, a dragostei, a credinţei. Altfel spus, poezia nu poate fi decât şi .

Din fericire, am destul de multe amintiri frumoase. Despre unele dintre ele aş putea vorbi aici, altele nu prea pot fi făcute publice, prin urmare le ţin ascunse într-o cutie, sub pat. Dacă ar fi cu putinţă să-mi retrăiesc trei amintiri, cred că aş alege două dintre cele despre care aş putea vorbi dar nu m-aş putea abţine să nu aleg, la întâmplare, şi una dintre cele dosite în cutia de sub pat. Pe care-aş lăsa-o deschisă, pentru orice eventualitate...

Mie nu mi-e dor deloc de ziua mea – se pare însă că ei i se face din când în când dor de mine şi tot vine să mă viziteze de vreo 56 de ani. Cum stau la etajul şapte, când nu merge liftul ajunge tot mai greu la mine, gâfâind şi năduşită. La anul mă gândesc s-o aştept eu în faţa blocului şi s-o invit la o terasă. Asta dacă i-o mai dă voie doctorul să bea bere...”