Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Clopotul bate lung de sărbătoare. E devreme, soarele nu s-a ivit dintre norii ce se înghesuie peste Stirbey Vodă – strada centrală din Buftea – acolo unde sunt Poliția și Biserica. Drapele tricolore fâlfâie în fața Casei Domnului, pe gard sunt puse bannere mari cât ferestrele așezământului. Sunt imagini cu regi și eroi: Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Avram Iancu. Domnitorii români străjuiesc alte trei afișe înalte și cauciucate. Două poartă chipuri sfinte: Iisus Hristos și Maica Domnului. Iar între ele e banner-tablou cu Călin și Cristela Georgescu. Te închini la Maica Domnului, te închini și la „Prima Doamnă”. Pleci capul la Hristos, te apleci și în fața „Adevăratului Președinte”. Duminică dimineață, de Rusalii, Călin Georgescu a fost canonizat de către susținătorii lui: de la „Președinte” a ajuns direct „Dumnezeu”. Doar că pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” printre credincioșii strânși în fața Bisericii Sfânta Varvara din Buftea a venit târziu. La 9 și 36 de minute. Mult după începerea Sfintei Liturghii.
La 8, biserica e pe jumate goală. Doar enoriașele știute, diaconul, câțiva localnici și vreo doi-trei rătăciți. În strană, totul merge bine. Numai fâlfâitul straielor parohului mai ridică privirea câte unuia. Preotul e în ton cu dacii de afară - inși bruneți cu ie și cușmă și steaguri cu capete de lup. Poartă veșminte în roșu, galben și albastru. Felonul - veșmântul larg de deasupra, ce simbolizează mantia purtată de Hristos la mântuire - e tricolor, la fel și patrafirul. Iar pe spate, chipul Maicii Domnului e brodat în mijlocul hărții României. „Iote, bă, i-a dat cu steagu’n cap”, râde înfundat un moșneag aproape de strană, când parohul îi pune patrafirul în cap unui enoriaș spre binecuvântare. Altul – unul gras, cu tatuaje, cu tricou pe care a fost imprimată mutra lui Georgescu - îi răspunde șoptit, după ce își ia, nervos, șapca galbenă cu „România” de pe racla cu moaștele sfintei Varvara: „Las, că i-a făcut bine. E ăla care se crede ministru de Interne”. Pe urmă își pune steagul ca pe o mantie, ia seama la preot. Se retrage spre afară mormăind către camaradul său – altul cu șapcă galbenă de suporter, pe care nu vrea să și-o dea jos nici în biserică: „Nu era, mă, Marius cel promis că ia mandatul de ministru secretar de stat la Poliție? Ăsta, noul de s-a dus la popa, a făcut special. Ca să se dea mare la Președinte. Că io știu mai bine decât toți cine sunt și ce sunt ăștia. Pai ce informații am io....De ce crezi că m-au propus șef la SRI?”.
Cristela și Maica Domnului
Afară, tot mai mulți se strâng. Sunt cu steaguri, brâuri, bentițe, pampoane, la fel, tricolore. Sunt și tricouri de națională de fotbal – câte un Hagi sau câte un Ilie Dumitrescu arată vechimea tricoului și vârsta susținătorului. Unele își pun tricolorul în cap, când intră în biserică, pe post de basma.
Un fior trece printre icoane odată cu preotul ce cădelnițează printre credincioși. A apărut Cristela Georgescu. Prin fumul de tămâie, intră ca spăsită, în mulțimea enoriașelor, se postează fix lângă marea icoană a Maicii Domnului. Are un batic alb, oftează, murmură o rugăciune în ton cu altarul. Lumea se întreabă unde îi este soțul, nimeni nu intră în panică: se știe că „Dumnezeu” vine mai târziu. O femeie șuieră la alta: „Pst, fă! Ia uite ce frumoasă e Cristela. Parcă e Maica Domnului”, zice una cu tricou alb și eșarfă de ultras la gât. „Da, fă, seamănă bine și cu sfânta aia de pe hainele lu’ popa”, dă dreptate alta cu haine de pirandă și cu o geantă pe care tricolorul este orizontal. Cristela nu aude, lasă capul în jos, se închină. Restul babelor se iau după „Prima Doamnă”. Pe dreapta, între bărbați, se tine o discuție teologică: „Bă, Georgescu e Dumnezeu. Nu ai văzut cum vorbește? Îi vine glas direct de la Mântuitoru’. Ce o mai putea să gândească și să vorbească așa. Îți zic eu că e Dumnezeu pe pământ”, crede unul cu miros acru și brasardă roșu, galben, albastru la mână. Ăilalți doi parteneri de bătut cruci și discuții nu prea știu ce să creadă. Unul îi dă dreptate cu jumătate de gură, celălalt zice că Georgescu este, clar, mai sus de Arsenie Boca în panoplia sfinților. Concluzia treimii de susținători ai lui Georgescu arată că „Alesul” este trimisul, profetul sau chiar Dumnezeu pe pământ. „Zi, tu, cine mai poate să atragă atâția oameni? Și n-a avut susținere ca PSD, ca PNL, ca USR. A fost singur și milioane de români îl iubesc. Cum explici că vin și acum cu miile unde se duce el? N-ai explicație, nu? Îți zic io: el e! Cum cine, mă nătărăule? El e!”. Afară, lumea se împarte în discuții politice. Sunt cam 200 de inși. De după gard, polițiștii de la sediul secției din Buftea se uită la mulțime cu mâna la gură.
Cu turma la altar
În mijlocul Liturghiei începe freamăt mare de mulțime. Un SUV trece printre oameni și intră în curtea cu „Acces Interzis” a bisericii. Adepții lui Georgescu se bulucesc, o babă se împiedică de niște trepte. Lumea îi făcuse culoar regulamentar de la trotuar la pridvorul Casei Domnului, „Președintele” i-a păcălit. Intrarea în biserică dă peste cap Sfânta Evanghelie, nimeni nu mai ascultă cele scrise de Matei, apostolul. „Domnule Dumnezeu”, chițăie un puști care nu știe ce se întâmplă, tac’su se chinuie să ajungă la Georgescu, să-l atingă. În fața „Alesului” vin niște indivizi cu aere de bodyguarzi (nu sunt la vreun costum, dar au tatuaje vechi), urmați de „cameramanul oficial” – unul care transmite live evenimentul. Telefonul său are și stativ, cu ăsta pocnește câteva gioale de enoriași. „Aoleooo, da’ mai potoliți-vă, maică, că sunteți în sfânta biserică”, se aude dintr-o parte.
Georgescu trece prin mijlocul enoriașilor împărțind zâmbete. Nici nu se închină, nici nu trece prin fața icoanei Mântuitorului. La stânga, spre Maica Domnului și Cristela nici nu se uită. Se proțăpește la loc de cinste, în față, în dreapta altarului, cam pe unde e tronul mărimilor. După el vin doi indivizi în ie și cu cușmă, cu drapele mari pe care în locul stemei au pus desen cu cap de lup de dac. Unul reușește să ajungă lângă Georgescu, celălalt rămâne blocat. Taman atunci unul din preoți era în trecere cu tămâia, cădelnițând. „Sfinte Dumnezeule….”, murmură părintele. Nu știi dacă se crucește că a rămas blocat între lume, în mijlocul slujbei, sau așa se cade să zică. Clinchetul cădelniței e acoperit, nu se mai închină vreunul, mirosul de tămâie e acoperit cu acru. „Du-te, bă, mai încolo. Eu am de vorbit cu Președintele. Nu te dai? Las’ că vezi tu. Al dracului…..”, păcătuiește unul care, mai devreme, făcea promisiuni că în mandatul său de deputat va interzice trei televiziuni. O femeie - cu aspirații de ministru al Sănătății, așa se gândea sub banner-ul lui Potra de la intrarea în curtea bisericii - își pocește buchetul de crini în care pusese fotografie mare cu chipul „Conducătorului”.
Cel mai câștigat e un bărbat înalt cu aspirații mici. Pe deasupra costumului, omul își pusese pe diagonală bandă tricolor. Lumea i-a făcut culoar de urgență către altarul unde poza Georgescu: „O fi Primaru’, fă?”. Puțini s-au dumirit; individual purta în mână o ditamai cruce de lemn, voia doar să-i facă primire aleasă lui „Dumnezeu”. Ratase „pogorârea”, acum căzuse la pândă tocmai pe Psalmul 50: „Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut”, se aude, iar costumul cu panglică tricoloră se căiește, umerii îi cad. „…Auzului meu vei da bucurie și veselie, bucura-se-vor oasele mele cele smerite” - se cântă, costumul parcă renaște și mai calcă vreo doi pe bombeu în încercarea de a ajunge la „dom’ Președinte”. Se alege doar cu blesteme înfundate.
Potra – „străbun sacrificat”
Sub chipurile lui Călin și Cristelei de pe gardul bisericii lumea discută despre cum s-a arătat „Alesul”. Lumea e fericită, puțini știu despre ce înseamnă Rusalii. Unii trag de țigară în curtea bisericii, alții admiră bannerele care colorează gardul. Pe cel cu crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul scrie cu litere cât palma: „Străbuni sacrificați”(!). „Ce frumos! A știut domnul Georgescu cum să facă. De-aia ne-a chemat și la biserică”, vorbește o doamnă spre nimeni. O alta, mai încolo, se vede senatoare, altul aruncă priviri crâncene către polițiștii de departe care râd - „Când o să conduc eu Poliția….ah, ce o să vă fac!”. În continuarea gardului e mutra lui Potra și alături de icoana mare a Maicii Domnului, cu același mesaj – „Străbuni sacrificați”. Mai departe e imaginea coifului dacic pe fond roz cu mesajul „Ne-au furat istoria!”. „Cuplul prezidențial” e prins în afiș într-o poziție languroasă, cu „Prima Doamnă” atârnând de umărul lui „Dumnezeu”. E singurul afiș fără explicație, nu scrie nimic nici despre „străbuni” și nici despre „sacrificați”. Lumea privește galeș imaginea: „Ce frumoși sunt!”. De pe trotuar cineva e nemulțumit ca și cum ar fi fost concediat: „Da, e ultima oară când mai vin”. E unul cu telefonul care n-a fost luat în suită, a rămas pe afară. Protestează, suduie, amenință că e ultima dată când se mai trezește devreme pentru Georgescu. Un balboi dintr-un grup de tatuați dă dovadă de empatie: „Știu frățioare, mânca-ți-aș….”. Omul pleacă, lumea așteaptă, „Dumnezeu” e la altar, nu se arată. Alți doi renunță: „Nu mai stau, fă!”, zice unul – „mi-a ajuns, îmi e foame, las că nu m-a câștigat la poker”. Pe drum lipește o flegmă de Monumentul Eroilor.
Citește pe Antena3.ro
