Astăzi e ziua ta... Manuela Hărăbor!

A crescut în lumea filmului, între platourile de filmare şi atelierul de sculptură al tatălui său de la vechiul Studio de Film de la Buftea. Primul film l-a făcut la 3 ani şi jumătate. Au urmat altele şi altele... Manuela Hărăbor a împlinit de curând 42 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!", multă sănătate şi succes în tot ceea ce face!

"Anevoios drum, dar cât de frumos!"
"Dumnezeu a fost din nou Bun cu mine şi mi-a dăruit încă un dar de nepreţuit: o zi în plus. În Vinerea Mare, creştinul posteşte şi îşi plânge Mântuitorul care coboară în mormânt ca oricare muritor. Viaţa a murit, cum s-ar cădea să săr­bătorim viaţa? Timpul stă în loc şi totul împie­treşte. Dar cu atât e mai mare bucuria Învierii atunci când treci prin durerea morţii."


LA 42 DE ANI...
"Anul acesta am împlinit 42 de ani în ziua Învierii, semn, poate, că de-abia acum voi începe să renasc cu adevărat. Şi atunci tot ce voi face de acum înainte va trebui să stea sub semnul Învierii. Orice gând, orice dorinţă, orice faptă voi gândi sau săvârşi aş vrea să fie pe placul lui Dumnezeu. E singurul lucru pe care mi-l doresc de ziua mea. Anevoios drum, dar cât de frumos! Am învăţat asta în ultimii ani şi mă rog în fiecare zi să nu mă poticnesc prea tare, să mă ridic de fiecare dată când cad, să nu deznădăjduiesc niciodată şi să Cred! Liniştea şi pacea care mă înconjoară, aflarea atâtor motive de bucurie în fiecare zi, evoluţia lui Andrei stau mărturie că aceasta e cu adevărat matca în care trebuie să-mi trăiesc viaţa."


ÎN URMĂ...
"Mă uit în urma mea şi văd multe lacrimi, multe nopţi nedormite în care încercam să găsesc răspunsuri, multă iubire dăruită nu întotdeauna cât, cum şi cui trebuia. Acum ştiu că nici măcar nu se putea numi Iubire ceea ce simţeam, pentru că Iubirea nu înseamnă patimă. Şi, atunci când am aflat lucrul acesta, am descoperit Iubirea parcă pentru întâia oară şi am realizat că Fericirea nu este neapărat legată de un partener. Fiul meu mă iubeşte necondiţionat, atât de curat şi frumos cum n-am mai fost iubită niciodată. Aceşti copii ştiu să iubească cum numai Dumnezeu ştie să mai Iubească, nu degeaba sunt numiţi «copii speciali». Ei sunt cei care ne traduc cel mai bine dictonul «Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Întâmplător (nu-mi place termenul şi nici nu prea cred în el) sau nu, joc într-un spectacol care se numeşte «Te iubesc! Te iubesc?», care atrage atenţia tocmai asupra iubirii şi asupra fragilităţii relaţiei de cuplu, aşa cum e ea înţeleasă în zilele noastre. De ce nu rezistă dragostea în timp? De ce e tot timpul nevoie de o schimbare, de un truc, de un artificiu pentru a reaprinde pasiunea, aşa cum ne învaţă «înţelepţii» timpurilor noastre din mass-media, exemplificat de Mama-vedetă de televiziune, unul dintre rolurile pe care le interpretez. Răspunsul îl dă la finalul spectacolului cel de-al doilea personaj al meu - Statuia unei poete care a scris toată viaţa ei despre dragoste - şi care descoperă după moarte că Dragostea adevărată nu seamănă deloc cu sentimentul descris de ea în mii şi mii de poezii. Un spectacol pe care vă invit să-l vedeţi la Lăptăria lui Enache şi să-l descifraţi dincolo de comicul verbal şi de situaţie.
Până atunci însă, fie ca Lumina Sfântă a Învierii să vă cuprindă fiecare colţişor al sufletelor şi să vă lumineze calea tot restul vieţii!
Hristos a Înviat! La mulţi ani tuturor!"