Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Sculptura mea, un imn adus femeii"
"Profesiunea mea de credinţă? Nu pot să-i descopăr frumuseţea corpului
decît cutreierîndu-i sufletul. Ca să fac portretele lui Luchian,
Eminescu, Sadoveanu, mai întîi le-am cunoscut opera. O femeie
dezbrăcată (nudul pictorilor şi al sculptorilor) este opera ei
completă", mărturisea maestrul Marcel Guguianu. Astăzi împlineşte 86 de
ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Sculptura mea, un imn adus femeii"
"Profesiunea mea de credinţă? Nu pot să-i descopăr frumuseţea corpului decît cutreierîndu-i sufletul. Ca să fac portretele lui Luchian, Eminescu, Sadoveanu, mai întîi le-am cunoscut opera. O femeie dezbrăcată (nudul pictorilor şi al sculptorilor) este opera ei completă", mărturisea maestrul Marcel Guguianu. Astăzi împlineşte 86 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
Marcel Guguianu... Sculptorul desăvîrşit, pentru care "arta reprezintă echilibrul între creier şi inimă, un echilibru determinat de asimetrii". Pagina vieţii sale se înscrie pur şi simplu pe meridianele artei…
"Nu cunosc trăire de suflet mai profundă decît îndemnul cu care îmi oficiez arta slujind astfel ţara. Noi, artiştii, gîndim frumosul, şi gîndindu-l, înfrumuseţăm lumea. Întotdeauna părerea ce ne-o facem despre noi, ca artişti trebuie să fie modestă şi să nu depăşească limitele bunului simţ şi al realităţii. Nu am cochetat niciodată cu arta. A cocheta ţine de superficie. Arta nu este un sport, numai în competiţii există victorioşi. Ea are cel mai mare surplus de duh. În artă, mesajul formulat cu efort nu emoţionează. Totul trebuie să curgă.
Arta luminează minţile şi adapă sufletele cu năzuinţi de înţelegere, Originalitatea are o febră a artistului: spontaneitatea. Arta mea: o dîră de pămînt.
Imaginea corpului omenesc, înfăptuire atît de armonioasă şi bine echilibrată a naturii va rămîne – şi în opinia mea – aliatul cel mai contestat şi preţuit al artei, în ciuda ofensivei formelor abstracte. Am fost întrebat de ce nu m-am apropiat niciodată de viziunea formelor abstracte. Poate pentru că în structura lor nu simt bătăile calde ale inimii, în care dăinuie întregul potenţial emotiv al artei fără de care arta nu se poate apropia de oameni, şi nici oamenii de ea. Sculptura, ca şi muzica, a existat înaintea fiinţelor şi înainte de lume. Eu spiritualizez materia din mîngîieri şi mînuiesc dalta cu sufletul. Dalta mea nu sapă clipele, ci le mîngîie. Sculptura mea este, în parte, un imn adus femeii. Atît timp cît am să trăiesc, femeia o să fie – în sensul frumos – veşnica mea preocupare. Femeia, tumult de semne gramaticale, ce se formează în vîltoarea vieţii. Femeia nu am adorat-o, ci am admirat-o. Am un cult pentru trupul femeii, dar şi pentru interiorul ei. Am armonizat aceste sentimente şi am dat valoare atît frumuseţii corpului, dar, în primul rînd, frumuseţii spirituale, fără de care cea dintîi calitate nu există. Subiectele mele au fost Meditaţia, Nostalgia, Maternitatea. Ele nu puteau să-şi găsească expresie decît în forme feminine. Femeile mele au fost una singură: Femeia."
