Jazz-ul o aduce in contact cu artisti precum Johnny Raducanu, Cristian Soleanu, Pedro Negrescu, Maurice De Martin, Herb Robertson. Va fi de acum o prezenta obisnuita pe scena festivalurilor europene de gen. Astazi, Marta Hristea implineste 30 de ani.
A debutat in 1994 in muzica pop, colaborand cu compozitorii Virgil Popescu si Doru Caplescu. Doi ani mai tarziu, jazz-ul o aduce in contact cu artisti precum Johnny Raducanu, Cristian Soleanu, Pedro Negrescu, Maurice De Martin, Herb Robertson. Va fi de acum o prezenta obisnuita pe scena festivalurilor europene de gen. Astazi, Marta Hristea implineste 30 de ani."Mai greu e sa razi din toata inima"
"Astept rezultatele schimbarii din viata mea cu mare curiozitate, putina emotie si chiar un pic de teama. In octombrie incep scoala ca studenta a conservatorului din Rotterdam, «profesie» pe care n-am mai exercitat-o de aproape 10 ani. La 30 de ani mai am rabdare pentru asa ceva? Am primit o felicitare, de la un prieten, special conceputa pentru aceasta aniversare, care incepe cu «intrand in varsta de 30 inseamna:...» si urmeaza o enumerare de idei, situatii (mai mult sau mai putin hazlii), care nu mai par sa aiba legatura cu varsta. Printre altele: «ma intreb daca purtatul blugilor ramane in continuare cool; ma intreb daca spui «cool» este in continuare cool. No comment. De ziua mea sunt in Lisabona cu sotul meu. Dolce, dolce far niente. Nu am pus, pana de foarte curand, pret pe date calendaristice fixe, pe aniversari, sarbatori. Mi se parea ca zilele sunt speciale prin ele insele, ca nu e nevoie de o celebrare artificiala a unor date. Abia acum inteleg rostul lor si nevoia de ritual, pentru a marca anii care trec. Daca ar fi dupa mine, as manipula timpul. Devin atat de nerabdatoare daca o data din viitor aduce cu ea ceva promitator, incat as sari peste zile, saptamani din viata mea, scurtand-o, ca sa «ajung» mai repede la acel eveniment. Asta face mai ales dorul. Rar se intampla si invers. Si ma simt la fel de neputincioasa de data asta pentru ca nu pot opri timpul, iar clipa e atat de frumoasa⦠Cum m-am oprit la jazz? Intr-o seara, am ajuns total intamplator la un concert de jazz intr-un club. De atunci incolo a mers oarecum de la sine, aproape din inertie, uneori. Cred ca ideea e sa stii oarecum incotro te indrepti in viata. Tocmai am inceput o viata noua, in alta tara, intr-o casa noua, pe care trebuie sa invat s-o numesc «acasa». M-am casatorit. Invat o limba noua. Sper ca schimbarile sa nu diminueze legatura cu muzica si sa-mi pot face o cariera in Olanda. Si imi doresc sa vin in toamna in Bucuresti, la Festivalul International de Jazz! De zambit, zambim mereu. Sau imitam zambete. Grimasa-zambet. Mai greu e sa razi din toata inima. Mi s-a spus ca vorbesc cu greu despre mine. Probabil, insa mi-a fost intotdeauna peste putinta sa inteleg cum se poate intr-un CV, de exemplu, cateva caracteristici (care probabil ca, oricum, nu au legatura cu realitatea), cum ar fi: «dinamic, spontan, etc.» sa te defineasca. In orice caz, pe cartea de vizita am scris «jazz singer». Pentru ca proasta-desteapta, calda-rece, coapta-necoapta, ceea ce ma defineste dintru inceput este faptul ca eu cant."
Citește pe Antena3.ro