x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Mihaela Mihai

"Astazi e ziua ta..." - Mihaela Mihai

22 Oct 2005   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Mihaela Mihai

Este presedintele Uniunii Artistilor Liber Profesionisti din Romania. Dupa ce a stat o perioada departe de scena, si-a propus sa cucereasca din nou publicul si s-a intors la muzica. Interpreta Mihaela Mihai isi sarbatoreste astazi ziua de nastere.

"Nu-i nimic mai pretios ca un gest de tandrete"


"Noul an de viata vine cu multe sperante; cu cat ai mai multe proiecte, cu atat ai mai multe sperante. Mi-am facut un plan grandios de ziua mea, sa plec la tara, sa fiu singura pe varf de munte, in liniste, sa-mi cante pasarile. Cel mai frumos cadou pe care putem sa-l primim in astfel de zile este o mangaiere sincera, nu-i nimic mai pretios, mai frumos ca un gest de tandrete. Am primit cadouri de foarte mare valoare de-a lungul vietii, dar nu ma emotioneaza. Pretuiesc, in schimb, o privire pe care o simt sincera si mangaierea cuiva care te indrageste cu adevarat... E un an in plus, dar nu am ajuns inca la 60 de ani. Preocuparea mea principala e sa imbatranesc cat mai frumos posibil. Cred ca acum pretuiesc mai mult timpul, sunt mai constienta de valoarea fiecarui moment pe care il traiesc. Regret tot ce n-am avut timp sau n-am avut forta sa fac. Nu regret ce-am facut, dar voi regreta intotdeauna timpul pierdut. Si o mare doza de altruism pe care cu anii am invatat sa o echilibrez. Am inteles ca pentru a putea avea resurse interioare si materiale, de orice fel, psihice si afective, trebuie sa-ti fie tie bine, sa ai grija sa nu te epuizezi, pentru ca pe urma esti obosit, devii acru si indisponibil. Ca sa ai de unde da altora trebuie sa-ti fie tie suficient de bine. Cea mai mare implinire este copilul meu, fata mea, Isabel. Profesional vorbind, fiecare nou cantec este cea mai mare implinire; acumulezi experienta, simtiri, nuante in exprimare... Drumul muzicii a venit de la sine, in liceu profesorii spuneau ca aveam un talent la scris poate egal cu cel al cantecului, dar in mod curios in Romania nu m-am ocupat de treaba asta. In Franta sunt membra a Uniunii Scriitorilor, iata o alta cariera pe care poate as fi facut-o daca nu as fi facut muzica. As fi putut fi si magistrat, am un simt al dreptatii extraordinar, ceea nu mi-a adus intotdeauna numai prieteni, pentru ca nu suport nedreptate, nici fata de mine, nici fata de altii. De altfel, in anul dinaintea Revolutiei eram la Paris si ma pregatisem deja sa dau examen sa intru la Scoala de Magistratura. Nu am mai facut pasul asta pentru ca au urmat evenimentele din ’89 si mi-au dat toata viata peste cap, am venit in tara. Cea mai mare dorinta este sa gasesc timpul necesar sa-mi construiesc o casuta mica pe spinarea unui deal la tara si sa ma asez in fine sa scriu tot ce am acumulat in minte atatia ani."

×
Subiecte în articol: calendar