Astăzi e ziua ta: Mihai Morar

Dj la tv, scriitor la radio. Pe scurt, Mihai Morar. Astăzi îşi săr­­bătoreşte ziua de naş­tere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Nicăieri nu mă iau în serios. Mai ales la tv"
"În fiecare an, în săptămâna în care bat în cuie o nouă vârstă, îmi adresez două întrebări. Cine sunt eu în faţa altora? Cine sunt eu în faţa mea? La prima întrebare, răspunsul e uşor înceţoşat. Mă trezesc diminea­ţa la ZU, mă culc seara la «Răi, da' buni» şi, între timp, mai pun la cale campanii gen «Primul concert în avion» sau «Ce-ai face pentru 10.000 de euro?», mai înşir cuvinte într-un articol pentru o revistă, mai fac pe maestrul de ceremonii ba când vine Pamela Anderson în România, ba când vine lumea să ne vadă în vreun club din ţară. Încadrarea mea în cartea de muncă e de «redactor prezentator», dar cred că săptă­mâ­nile astea am să fac o vizită pe la Inspectora­tul Teritorial de Muncă pentru a opera o schimbare la rubrica asta: «DJ la tv, scrii­tor la radio». Mi-am dat seama că nimic din ceea ce fac nu execut după manual. La radio nu mă comport ca un om de radio. Iar la tv folosesc multe dintre re­gulile unei emisii radiofonice. Nicăieri nu mă iau în serios. Mai ales la tv. Râd pe sub mustaţă când văd câtă importanţă îşi dau unii dintre colegii de sticlă. La tv, unui prezentator bun îi ia cam vreo doi ani ca să ajungă în prime time. Şi, de obicei, nu e vina lui, ci a unui director de programe, a unei echipe de furnicuţe sau a unui format campion. Ca să ajungi să faci un show de prime time la un radio care contează în piaţă îţi trebuie ani de zile de ros coatele pe un mixer de emisie. În FM, ca să citez dintr-un clasic de pe Târgu Ocna, ori eşti om de radio, ori nu mai eşti... Radioul este entertainment-ul gol goluţ. Fără format, fără redacţie în spate, fără glamour. Pe scurt, sinteza radioului este: «Lazăre, ia-ţi microfonul tău şi du-te!». Aşa că mi-aş dori ca de acum înainte nimeni să nu mai îmi pună întrebarea: «Cum poţi să te trezeşti la ora aia, aşa dimineaţă?». Glumind prost, din acelaşi motiv pentru care Nikita, trezită la trei noaptea, nu va refuza o şaorma cu de toate. Ăsta-i răspunsul: stomacul. Şi nu mă refer la foame. Bu­nicul meu din Apuseni mi-a spus demult, într-o zi de coasă, că dacă nu simţi puternic în sto­mac, nu doar gâ­dilături, fiecare lucru pe care îl faci în viaţa asta, mai bine nu-l faci. De aceea sunt fericit că mă număr printre cei 15 la sută dintre oamenii pla­netei care atunci când se trezesc dimineaţa pornesc fericiţi spre muncă. Iar, pentru restul de 85 la sută, de aici pleacă toate nefericirile. Eu simt fericirea asta în sto­mac de peste 10 ani şi o simţeam şi în anii când munceam o lună întreagă pentru 50 de dolari. Mario Vargas Llosa aşteaptă de peste 20 de ani Premiul Nobel şi în fiecare an a fost acordat altcuiva. Nu l-am văzut plân­gându-se niciodată de nedreptate. Abia acum o săptămână a fost anun­ţat că, în sfârşit, a primit Nobelul. Dar în toţi anii ăştia a scris cu aceeaşi plăcere. De trăit trebuie să trăieşti cu mintea, de iubit trebuie să iubeşti cu sufletul, dar de muncit trebuie să munceşti cu sto­macul."