"Astăzi e ziua ta..." - Mircea Geoană

"Trebuie să fie rău ca să fie bine..."
"Familia reprezintă oaza mea de linişte, în care mă refugiez ori de cîte ori pot. Prietenii vin, stau, uneori pleacă şi revin, alteori pleacă de tot. Politica e parşivă şi schimbătoare, prin definiţie. Familia, niciodată", se confesa preşedintele PSD. Mircea Geoană împlineşte astăzi 50 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Trebuie să fie rău ca să fie bine..."
"Familia reprezintă oaza mea de linişte, în care mă refugiez ori de cîte ori pot. Prietenii vin, stau, uneori pleacă şi revin, alteori pleacă de tot. Politica e parşivă şi schimbătoare, prin definiţie. Familia, niciodată", se confesa preşedintele PSD. Mircea Geoană împlineşte astăzi 50 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Dacă ar fi să povestesc o zi obişnuită din viaţa mea cred că multă lume ar adormi de plictiseală. Mă tem că activitatea unui preşedinte de partid – fie el şi unul mare, precum PSD-ul – nu e aşa palpitantă cum şi-ar putea închipui oamenii. Intensă, da; obositoare, cu certitudine; chiar interesantă pentru cel care o trăieşte, dar prea puţin captivantă pentru cei din exterior. Multe întîlniri, multe vorbe schimbate, multe planuri... o activitate care priveşte numai în viitor, fie el apropiat sau depărtat. Poate de aceea îmi şi place, în marea majoritate a timpului. Pentru că, trebuie spus, nu tot timpul îmi place. Mai ales cînd mă ţine departe de familie, iar în ultimul timp – mai ales în an electoral – se întîmplă cam des. Despre relaţia unui politician cu familia sa cred că s-ar putea – şi chiar ar merita – să se scrie o carte. Am mare noroc însă de o familie extraordinară – şi nu e o vorbă de complezenţă – care mă susţine în tot ce fac, chiar şi atunci cînd nu e în avantajul ei direct. Au înţeles, ca şi mine – şi aici e o chestiune de educaţie, de ceea ce ni s-a transmis de către părinţi – că este nevoie ca unii să facă acest sacrificiu familial, pentru ca multe alte familii să nu mai fie nevoite să facă nici un sacrificiu. E un semn de mare nobleţe al familiei mele şi mă străduiesc zi de zi să îl binemerit.

Dacă ar fi să spun cîteva cuvinte despre mine... cred că primul care mi-ar veni în minte este încăpăţînarea; unii îi spun voinţă, alţii ambiţie, dar cred că încăpăţînare e termenul care acoperă cel mai corect realitatea. Nu îmi place să renunţ la ceea ce mi-am propus, cel puţin cîtă vreme mai există o infimă şansă de a izbîndi. Răbdarea ar fi un alt termen care mi se potriveşte, dar cred că e oarecum inclus în primul. Şi echilibrul interior. Nu mă aprind şi nu disper. Ştiu că se poate face orice cu voinţă şi răbdare.

Pentru mine politica e un mod de a trăi. Am crezut o vreme că sînt proaspăt intrat în domeniu. Mi-am dat seama că am păşit în el încă din 1989. Cred că toţi am făcut-o,

atunci. Unii însă au abandonat, alţii au practicat-o în domenii mai puţin evidente, dar politica – arta de a servi cetatea, sau meseria de a o servi – cum vreţi să o luaţi, s-a dovedit a fi un mod de viaţă pentru mine. La un moment dat am decis să o fac explicit, să mi-o asum integral. Atunci am devenit membru al unui partid. Al acelui partid care punea oamenii «cetăţii» mai presus decît împărţirea ei în «caste»".

Am tras multe după mine din fosta mea meserie. În România anilor ’90 diplomaţia nu era cel mai necesar atu al unui politician. Lucrurile trebuiau tranşate repede, indiferent de costuri, pentru a scăpa din plasa trecutului recent. Deceniul acesta – şi cel ce va urma, cu certitudine – cere însă, după părerea mea, mai ales atribute diplomatice unui politician cu funcţii de răspundere. S-a depăşit un maniheism inevitabil primilor ani de democraţie, lucrurile trebuie atent decelate, sînt mai multe nuanţe decît culori primare iar realitatea îşi manifestă mai acut complexitatea funcţională. Nu aş fi reuşit în aceşti ani fără ce am învăţat ca diplomat.

Au fost multe dezamăgiri, au fost multe bucurii, pînă acum, în politică, pentru mine. Dacă mergi, însă, pe drumul cel bun, dezamăgirile sînt la fel de importante ca şi satisfacţiile... cel puţin la fel de importante, de fapt. Şi eu merg pe drumul cel bun împreună cu colegii mei doctrinari. Şi cred cu tărie că pe acest drum bun merg şi marea majoritate a românilor. Cred că trebuie să fie rău ca să fie bine, dar mai cred şi că a fost destul rău pentru a spera chiar la foarte bine. Şi vremurile acelea nu sînt aşa departe. S-a văzut la ultimele alegeri că lumea începe să înţeleagă care e calea de urmat şi sînt sigur că următoarele alegeri vor întări direcţia pe care s-a pornit. Şi de atunci românul poate începe să se aştepte şi la mai bine.

Şi, dacă ar fi să-mi adresez o urare de ziua mea, aceasta ar fi: să am puterea de a contribui ca vremurile bune să înceapă cît mai repede. Chiar din acest an."