Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fostul ambasador al Romaniei la Helsinki, publicistul Neagu Udroiu implieste astazi 72 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!'.
SOARELE ROTUND SI PALID SE IVESTE PRINTRE NORI
CA UN VIS DE TINERETE PRINTRE ANII TRECATORI... isi incepe sarbatoritul nostru "confesiunea'...
"Ce mi-o fi adus in minte tocmai aceste rime alecsandrine? In mod sigur, gandul dumneavoastra de a sta de vorba cu mine insumi, tocmai acum la ora bobocilor in floare. Poate si realismul acestor vorbe pogorate dinspre Mircesti. Trecut de amiaza, cata vreme mai se rasfata pe bolta, e drept, din ce in ce mai aproape de orizont si tot mai departe de zenit, astrul zilei se recunoaste neputincios in a-ti mai zambi orbitor, stenic, incurajator. Asadar, rotund dar palid. Intelept este sa luam aminte la ambele indemnuri zodiacale: bucuriei de a exista ii asociem regretul de a-i constata suferintele alunecarii.
Cat priveste visul de tinerete, cum stim: uneori lasa urme, alteori doar vara si fum.
Ma tem ca tristetea nu mi-a stat bine niciodata. Sunt nascut in primavara si asta ma face sa-i simt pe dinauntru sevele plesnind de sanatate intru vestirea florilor, a roadelor, a fructelor date in parg. Si asta tot timpul anului. Un barometru stelar m-a ajutat sa privesc dincolo de linia orizontului imediat, reusind uneori efortul de a evita derapaje prapastioase ori, si mai grav, geosinclinale insurmontabile.
S-ar putea sa-i necajesc pe cei care, mai aproape de mine fiind, se pot simti tentati sa ma contrazica. Ma refer si la cei ce si-au gasit timp sa ma vada, cand si cand, pe podium la diversele spartachiade ale vietii dar mai ales la persoane din imediata apropiere, cunoscatoare de realitati, nu o data strecurate in buzunarul de la ceas si cusute cu severitate pentru a nu tasni cumva, fara pasaport, in lumea larga.
Ai mei, apropiatii spun, cunosc toate cate mi s-au intamplat. Esential sau nu. Beneficiez de date personale care isi au rostul lor in a fi evocate. M-am nascut pe timpul lui Carol al II-lea. Am copilarit sub Antonescu. Scoala am inceput-o avand pe prima pagina a Abecedarului portretul lui Mihai I. Am terminat-o cand inca ne coducea Dej. M-am stiut in campul muncii vreme de un sfert de veac in Romania condusa de Ceausescu. Am colaborat, oficial si personal, in diferite ipostaze, cu cei trei presedinti instalati la Cotroceni. Situatia in sine nu confera merite. Dar, odata cunoscuta, permite o mai corecta citire a traseului, a punctelor de vama de pe drum, a bilelor de diverse culori colectate, a proportiilor dintre ele.
Sunt intrebat cand si cand cu ce am a ma fali, de-ar fi sa fac din asta un drapel sub care sa defilez de acum incolo, prin ceata zilelor-inevitabil,putine-care ma mai suporta. Cu alte cuvinte, ce as fi indemnat sa decupez, ca semnificativ, nu neaparat demonstrativ, din . Sunt dator cu o rectificare: casa parinteasca, de la o vreme figureza pe Strada Macesului... Chiar as putea argumenta zisele de mai sus prin constatarea ca ma pregatesc sa marcam, eu si Marieta, foarte curand,50 de ani de casnicie. Avem trei copii-Denisa, Silviu si Ionut. Avem, deja, doi nepoti-Matei si Mihnea-care imi spun Tata Mare...
Am dreptul, cred, sa fac, totusi, o alegere cand vine vorba de un chose cu care sa ma falesc printre ai mei. As numi eventual acel neastampar fara de care contemporanii m-ar fi descoperit si azi in postura de Nica... Sau, daca vreti, Neagu lui Dinica din Deal.
Am mers la scoala la 6 ani. Mi se trage de la amanuntul ca deja stiam sa citesc si sa numar pana la o suta. O performanta in epoca, mi s-a spus. Clasa a V-am inceput-o in satul vecin, Gratia, dupa infierbantate peroratii cu cei din casa. Noi nu aveam cursuri gimnaziale in sat. A durat exact trei saptamani. Venea timpul urat si trebuia stat la internat. Nu existau, sincer, posibilitati. Am reluat ostilitatile in toamna urmatoare. Celalalt sat vecin de pe sosea, Roata, avea ciclu gimnazial si, norocul meu, nu tinea internat. Costul-suportabil: cei 4,5 km pana la scoala trebuiau parcursi zilnic, in pas de pelerin, dus intors. Trei ani au trecut fara zabava.
Dorindu-ma invatator si intors in sat, tata a mers sa ma inscrie la Scoala pedagogica din Capitala. A fost cu vehementa descurajat: locuri putine, candidati cata frunza... M-a inscris la liceul din Bolintin Vale. Acolo urmase Gimnaziul indusrial, pe timpul razboiului, fratele meu cel mare. Am intrat pe locul al doilea. La vederea listei de taxe si alimente ce trebuiau predate din prima zi de scoala, sentinta s-a pronuntat imediat: ramai acasa! Definitiv. Stiu ca nu e cazul sa merg pe firul lucrurilor, detaliul devine abuziv, dar asa s-au legat evenimentele. Cat a fost de mare acea zi de incepere a scolii, am plans. Cat ma vedeti astazi de mare si cu parul alb, alb. Seara, intoarsa de la camp, franta de oboseala, dar mai presus de orice intelegatoare, m-a linistit. A doua zi, pana in ziua, am pornit la drum, pe jos. Avea pe cap o legatura mare de speriat, cu lucruri trebuincioase la internat. 25 de kilometri.
Ca intr-un cod decriptabil doar de cativa, noua minune a durat... trei saptamani. Eram trimisi acasa, multi dintre noi, sa aducem, in completare, alimente trebuincioase. Eu n-am mai revenit. Aveam sa prefer, din proprie initiativa, o scoala de meserii. Evident, din anul urmator. Inregistram al doilea an de intrerupere. La am deprins o profesie durabila, am lucrat apoi ca muncitor calificat. La seral am urmat liceul. Mai intai la Sincai, apoi la Sf. Sava de azi.
Mersul la facultate l-am inteles ca o datorie. In prima parte a lui Septembrie se tineau examenele pentru bursieri. Cu ecusonul de rabotnic la rever, ma vedeam tremurand in sala de examen, in cautarea de solutii la materii una si una fizica, algebra, trigonometrie, geometrie plana si in spatiu. Am fost crutat: fusesem respins din motive de dosar. Am plecat in concediu, in ce stare puteti banui, asteptand chemarea la armata. Doi ani si cateva luni. Jumatate din durata facultatii. Un accident, jocul hazardului oricum, imi scoate in drum pe profesoara de matematici de la , Constanta Savu. . Se uita la ceas. Era deja ora pranzului. M-a convins.
La ai mei le-am spus doar dupa ce am aflat ca intrasem. Prima reactie:
Cu diploma de inginer in mana, avand pe ea nota zece de la examenul de stat, am revenit la . For ever, mi-am soptit atunci in barba. Pana ce, intr-o nu stiu care vara, intr-un nu stiu care an, mi-am lasat bratara mea de aur, meseria, meseria mea, vorba poetului si m-am mutat cu arme si bagaje in ograda batranului Gutenberg. Apoi, pe la Marconi. Drumul acesta, dus-intors il mai comit si azi.
Si uite asa, fara sa vreau, aproape, v-am convocat alaturi, pe drumul lung si cunoscut, pe care eu unul, nu incetez sa merg din vreme in vreme.
Un gand, mi se cere, un singur gand, mi se spune, rostit sub umbra-deasa prin care se itesc franturi luminoase caligrafiate in mersul sau de acel astru rotund si, tot mai, palid. Un gand la 72 de ani. El nu poate fi rupt de cele ce v-am povestit. Multumirile ori asprimile vietii nu se cade sa fie masurate prin suma algebrica, prin denivelari de tot felul la care am fost obligati. La asemenea rascruce, cand contabilitatea ne trage de maneca simt nevoia sa-i chem aproape pe toti cei fara de care n-as fi reusit, in clipe decisive, pasul urmator. Si acum, cand va vorbesc, fac la fel.
Sunt doar cateva ore de cand am revenit din Cartojani. In cimitirul din marginea satului am intarziat in fata criptelor celor ce mi-au dat vita, a altor fiinte dragi trecute in lume de Dincolo. Am presarat pe-a lor morminte florile momentului-lalele, narcise, zambile precum si chitele de viorele si brebenei culese din padurea prin care trecusem. In acele secunde, lacrima sfintita pastrata cat traim pentru ei in chivotul inimii devine dureroasa. Poate chiar agresiva. Iti sparge pieptul. Este felul sau de a ne ajuta sa-i descoperim, o data si inca odata, aproape. Cat mai aproape. De tot aproape... A doua zi mama ar fi implinit 99 de ani. Tata sarise de 103.
Sunt intrebat ce ma framanta in preajma zilei de nastere. Prefer sa gandesc in plan apropiat. Sunt ani de cand copii nostri stau cu ochii pe ceas, manati de grija urarilor de bine. Fac asta , fiecare sperand sa fie cel dintai. Ne intrebam noi insine, intrati in jocul lor frumos: Cine va fi, de asta data primul? Si la ce ora? La doua secunde dupa inceputul zilei, la trei?
Pe mine telefonul lor ma imprimavareaza. Ma intinereste.'
Citește pe Antena3.ro
