Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A ştiut să vadă! Nicu Alifantis se află la vârsta la care i se poate permite orice. Astăzi împlineşte 55 de ani. A vrut ca această rubrică să arate altfel, să nu fie el cel care se destăinuie în prag de aniversare, ci să se scrie despre el. Şi se scrie...
Nicolae Steinhardt spunea că "elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin, care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită... Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi printre lucruri sau trecerea nepăsătoare sunt de la diavol. Samariteanul n-a fost numai bun, ci şi atent: a ştiut să vadă". Samariteanul Nicu Alifantis este un bun creştin. Trăieşte atent şi cu responsabilitate, face slalom printre prostie şi ipocrizie, iubeşte cum cântă şi cântă cum iubeşte, cu acorduri pline şi fidele, este în deplinătatea forţelor sale artistice. Are în continuare dorinţa de a munci şi de a face tot felul de lucruri... altfel. Experienţa acumulată până la cei 55 de ani este "ca un bulgăre de zăpadă care se tot rostogoleşte şi devine din ce în ce mai mare, pe măsură ce anii trec. Deci, din punct de vedere profesional, anii aceştia m-au făcut să adun în mine o zestre considerabilă", declara Nicu Alifantis, cu puţin timp în urmă, într-un interviu. Această zestre i se datorează întru totul. Grecul a avut resursele necesare să-şi găsească stilul şi să se ţină de el mai bine de trei decenii. "Artistul e apreciat de public şi dăinuie şi are o existenţă mai lungă abia în clipa în care se regăseşte, în clipa în care şi-a ales un drum, în clipa în care lumea-l crede că ceea ce face vine din suflet", mărturisea Nicu. Într-adevăr, ceea ce am primit de la el a venit (şi continuă să vină) dinlăuntrul fiinţei sale, de care s-a îngrijit permanent, pentru a nu fi atinsă de zgura societăţii bolnave în care s-a născut. "Artistului, ursitoarele îi pun în braţe, pe lângă har, suflet, iubire destulă de risipit, cât toată viaţa lui, şi puţină boemie, aşa, de gust! Cu mine, ursitoarele au fost mai zgârcite la acest capitol. Când eram tânăr, eram mai liniştit din fire şi, de ce să n-o spun, mai timid şi mai provincial. La mine, la Brăila, era cu totul altfel decât aici, la Bucureşti.
Este atât de mult de povestit, încât, probabil, când mă voi retrage din muzică, am să scriu tot ce mi-a trecut prin faţa ochilor"... Nicu Alifantis se simte bine în pielea lui de român greco-machedon. Când ninge, se emoţionează nespus de tare, iar când plouă îi place să-i asculte sunetul, dar nu numără niciodată picurii... "Câteva riduri în plus, câteva, foarte puţine, fire de păr albite, din alea care mai sunt. În rest, nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul... De schimbat, nici nu poate fi vorba să mă fi schimbat. Au fost doar momente când am fost puţin derutat de ciudăţeniile societăţii în care trăim şi-atâta tot".
Octavian Paler spunea: "Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice". La mulţi ani, Nicu Alifantis, căci nu există decât daruri vremelnice!
