Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Destinul meu înseamnă sportul..."
Talentul, răbdarea, perseverenţa, tenacitatea fac parte din succesul
oricărui sportiv... Fără toate acestea nu poţi ajunge la performanţă.
Nicu Vlad, preşedintele Federaţiei Române de Haltere, împlineşte astăzi
45 de ani.
"Mi-am dat seama că destinul meu înseamnă sportul destul de târziu... mai exact după medalia de aur obţinută la Los Angeles. După participarea la Jocurile Olimpice din 1984 am intrat în horă şi... am început să joc! Trebuia să-mi apăr titlul de campion olimpic! Cineva mă întreba ce aş fi fost dacă nu făceam sport... Cine ştie? La vremea aceea puteam fi inginer, la fel de bine cum puteam fi muncitor. Nu regret nimic pentru că sportul m-a făcut cunoscut atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Nu aş putea spune că sportul a fost pasiunea copilăriei mele. Dar nici că nu a fost. Având în vedere că provin de la ţară, locul în care toţi copiii aleargă, am găsit aici toate atuurile pentru a face mişcare. Orele de educaţie fizică şi sport din şcoala generală au însemnat foarte mult pentru dezvoltarea mea ca sportiv. Am făcut parte din echipa de handbal a şcolii, făceam atletism, jucam fotbal. Apoi mă jucam prin comună... Ca orice copil.
Orice competiţie reprezintă pentru un sportiv ceva special... La fel şi medaliile. Fiecare are pătrăţica ei în sufletul meu. La Jocurile Olimpice trăieşti o senzaţie pe care nu o poţi explica în cuvinte. Îmi amintesc şi acum de competiţia din 1984. Îmi amintesc fiecare episod. Chiar şi după 20 de ani.
Nu ştiu dacă trecerea timpului m-a făcut să pierd ceva, dar de câştigat ştiu sigur că am câştigat mult mai mult. Şi ca om şi ca sportiv. Din nefericire, vine o vreme în care trebuie să te retragi...
Asta poate fi o pierdere. Regret că nu mai sunt tânăr să pot practica sportul de performanţă. Şi apropo de cei tineri, de copiii care vor să facă sport de performanţă. Ei trebuie ajutaţi şi îndrumaţi să ajungă pe teren sau în sălile de sport. Până să ajungă la performanţă au nevoie de sprijinul nostru. Şi mai ales să aibă noroc de o familie care să-i sprijine şi să-i susţină pentru că fără familie... abandonezi.
Mă consider un om norocos, dar au fost momente în care m-am simţit descumpănit, dezamăgit: ca sportiv, ca antrenor sau conducător de federaţie. Au fost momente când am vrut să renunţ, dar acestea le are orice sportiv, orice om. Important este să treci peste ele.
Sunt mândru că am obţinut organizarea a două competiţii internaţionale în România, ceea ce noi nu am avut. Am organizat o singurădată un Campionat European în 1972,dar un Campionat Mondial niciodată. Anul viitor am obţinut organizarea a două competiţii internaţionale şi în momentul de faţă îmi doresc foarte mult să iasă bine."
