Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dintre oamenii în viaţă, îi admiră pe cei din familie. Îi dispreţuieşte pe cei care se schimbă atunci când ajung într-o funcţie şi uită de unde au plecat. Fără copii şi cărţi nu poate trăi. Egoismul feroce al generaţiilor vechi este acel ceva care nu lasă tinerii să conducă ţara în toate domeniile, crede Olga Delia Mateescu. Cei 12 ani în care a jucat “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, regia Horia Popescu, şi Medeea din “Trilogia Antică” de Andrei Şerban au schimbat-o şi i-au schimbat părerea despre teatru. Faptul că a ales să fie dascăl a venit ca o completare a ceea ce Olga Delia Mateescu este aici şi acum, un OM. Mâine împlineşte 65 de ani. Îi urăm “La mulţi ani!”
“Scrisul este cea mai mare libertate pe care am putut să o am”
Crede că destinul e şi în mâna omului şi în volbura lumii
“Iubesc cărţile. Citeam până mi se împăienjeneau ochii şi mi se părea că scriitorul sau compozitorul este un fel de divinitate, un om în faţa nemărginirii înarmat doar cu sunetul sau cuvântul. De altfel, scrisul este cea mai mare libertate pe care am putut să o am. O carte despre viaţa oricui, în sensul strict al cuvântului, apare când e necesară, altfel e maculatură. Nu sunt fatalistă, deşi îmi place să joc în tragedia antică. Destinul e şi în mâna omului şi în volbura lumii. Cuvintele sunt finite, sentimentele leagă în relaţii infinite toate înţelesurile. Sunt oameni care mă opresc pe stradă şi-mi spun că nu a trecut timpul de la «Domnişoara Nastasia» până acum, deşi mie oglinda îmi spune altceva... Îmi pare bine că am fost deschisă provocărilor, că am putut să înţeleg fel de fel de personalităţi şi să pătrund in universul unor gândiri teatrale deosebite. Mă gândesc la toţi oamenii cu care m-am întâlnit în decursul vieţii pe scenă, la faptul că mi-am făcut profesia aşa cum am considerat eu că e bine, fără lucruri care să-mi întunece nopţile. De la ai mei ştiu că nu trebuie în viaţă să faci un lucru pe care să nu-l poţi spune cu glas tare celui apropiat ţie. Este un mecanism care te defineşte pe parcursul timpului, îţi oferă instrumentul de autoanaliză a propriei persoane.
Mereu apare un nou val de actori. Spectacolele se joacă de oameni de diferite vârste, nu văd o ruptură. Văd însă o încremenire în ceea ce deja s-a valorizat. Ori ridicăm în slăvi orice în virtutea amintirilor ori negăm tot a existat până la noi. Lipsa de nuanţe face să nu existe un Nou Val, el ar fi energia unei mişcări coagulate în teatru. Ideea de şoc, de mutilare a regulilor vinde snobilor iluzia apartenenţei la o aristocratizare spiritual capabilă de lărgirea sferei unor noţiuni.
Trăim zile fierbinţi din punct de vedere politic. Zile de protest. De la ce pleacă protestul? De la RESPECT. Sau mai bine zis de la lipsa acestuia. Majoritatea politicienilor trăiesc o realitate paralelă, o lume în care nu se respectă Constituţia şi drepturile omului. Nu cred că glasul poporului poate fi ignorat la infinit. Demnitate şi respect înseamnă o radicală schimbare de atitudine. E o ruptură majoră între politic şi oamenii simpli, oameni ai acestui popor”. (L.P)
