x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Prea Fericitul Parinte Teoctist Arapasu, al V-lea Patria

"Astazi e ziua ta..." - Prea Fericitul Parinte Teoctist Arapasu, al V-lea Patria

06 Feb 2005   •   00:00

Calauzeste Biserica Ortodoxa Romana din scaunul de Patriarh, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Arhiepiscop al Bucurestilor de 19 ani. Astazi, Prea Fericitul Parinte Teoctist Arapasu, al V-lea Patriarh al Romaniei, implineste venerabila varsta de 90 de ani.

"Aniversarile poarta cu ele si lumini, dar si ingrijorari"

"Trecerea unui nou an din viata mea nu inseamna altceva decat ceea ce a insemnat si pana acum: trecerea de pe o culme a anilor catre o alta culme. Inseamna apoi insumarea unor griji, a unor eforturi pe care le-ai facut inainte de popasul respectiv. Mai inseamna intotdeauna si preocupari pentru posibilitatea de a implini ce nu ai putut sa implinesti. Misiunea aceasta a slujirii Bisericii trebuie facuta cu timp si fara timp, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel. Adica nu numai cand te afli la birou, la o scoala teologica, la amvon, la biserica, ci in fiecare clipa trebuie sa te gandesti sa-i slujesti pe cei cu care Dumnezeu ti-a harazit sa colaborezi o viata intreaga. Timpul, pe masura ce trece, are alt ritm, pentru ca insasi viata si intamplarile ei si insasi istoria in continua ei prefacere, innoire, tulburare sau decadere fac ca aceasta asteptare sa o traiesti tot mai intens. Pana la aceasta varsta, si aniversarile au fost numeroase si toate poarta cu ele si lumini, dar si ingrijorari. N-as putea sa spun ca in cei 90 de ani am fost pe deplin multumit, pentru ca te gandesti totdeauna la indatorirea pe care o ai, te gandesti daca ai facut ce trebuia. Copilaria mea este un colt psihologic foarte scump, unde ma retrag si acum, deseori, din valtorile vietii. Ma retrag in acel paradis al copilariei si al satului natal, pentru ca il am in imaginea mea cu frumusetea lui, cu pacea lui, acel sat cu oamenii lui blanzi si intelepti la cuvant si la fapta, intre care, sigur, in primul plan ii am pe parintii si pe fratii mei, toti mai mari decat mine. Totdeauna cand mi-am facut planuri, am tinut cont de atributiile si indatoririle mele fata de slujirea Bisericii. Dorinta mea la cei 90 de ani pe care ii implinesc se transforma intr-o rugaciune calda catre Bunul Dumnezeu ca sa-si reverse binecuvantarea si harul Sau peste tara noastra, peste Biserica noastra, peste credinciosii nostri, peste tineretul nostru in mod deosebit si peste lumea intreaga care are nevoie de valorile pe care le-a adus pe pamant prin intruparea Sa Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Personal, si acesta este un gand subiectiv, nu am simtit pana acum povara varstei; am simtit insa povara indatoririlor, a raspunderilor, a cerintelor care incumba slujirea mea."

×
Subiecte în articol: calendar