Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Criticul şi istoricul de artă Radu Varia îşi sărbătoreşte astăzi, de Sfinţii Constantin şi Elena, ziua de naştere. Îi urăm "La Mulţi Ani!".
"Renumitul astrolog André Barbault, de care mă leagă, la Paris, o veche prietenie, mi-a spus într-un rând că n-o să resimt niciodată trecerea anilor, căci am venit pe lume cu primăvara, în luna mai, şi o dată cu zorii zilei, la ora 5:30 dimineaţa. Sper să aibă dreptate până la capăt, căci imensă e bucuria primăverii şi a luminii, când energiile sunt limpezi şi orizonturile promiţătoare. Vârsta la urma urmei nu există, timpul şi spaţiul sunt moduri în care gândim, nu în care trăim, vorba lui Einstein.
Ce vârstă au tinerii ale căror aspiraţii intime nu au nimic în comun cu spiritualitatea şi cultura? Ca şi Radu Beligan, care ţine morţiş să-mi scriu «memoriile», Octavian Paler mă anunţa mereu că o să mă înregistreze povestind şi că o să publice el jurnalul vieţii mele dacă n-o fac eu. Asta mă întăreşte, nu în ideea de a răspunde acestor nobile semne de prietenie, ci în conştiinţa că drumurile mai puţin conformiste, nu întotdeauna comode, au totuşi avantajul de a lăsa în urmă amintiri surprinzătoare şi uneori savuroase.
Iar dacă din adolescenţă mi-a fost dat să întâlnesc oameni ca Tudor Vianu, Tudor Arghezi ori Mihail Sadoveanu, recunoştinţa mea, când mă gândesc la epoca respectivă, merge în primul rând spre aceia, ca Petru Comarnescu, care au ştiut să aprindă o flacără, să declanşeze o vocaţie, să lupte pentru o idee, pentru libertatea în artă, şi asta în timpuri atât de ostile, în care era total marginalizat.
Din această perspectivă privesc acum primele expoziţii ale artiştilor români din ţară, Horia Bernea, Ion Biţan, Alin Gheorghiu, pe care am reuşit să le prezint în Occident încă din aridul 1966. Din aceeaşi perspectivă privesc bătălia pe care timp de patru decenii am dus-o pentru a aşeza la locul cuvenit în conştiinţa contemporană opera lui Horia Damian, artist român stabilit la Paris din 1946, pe care l-am expus în atâtea locuri de prestigiu din lume, începând cu Muzeul Guggenheim din New York.
Citeam zilele trecute în Corriere della Sera confesiunile scăpărătoare ale criticului italian Gillo Dorfles, celebrat la împlinirea a 100 de ani. Se plângea de faptul că nu are loc destul pentru a spune tot răul pe care-l gândeşte despre ce se întâmplă în arta de azi, distribuind cu parcimonie şi câteva note favorabile.
Eu, dacă mi-e permis, aş elogia în aceste rânduri două mari personaje europene. Mariana Nicolesco, prin care cântul e magie, cu nenumăratele ei triumfuri pe scenele lumii, la care am avut privilegiul să fiu martor, cu irepresibila ei generozitate de revelatoare de talente şi de fondatoare de cultură. Şi Richard Demarco, de care mă leagă o complicitate fraternă ce durează de patruzeci şi doi de ani. În anul de graţie 1968, acest scoţian de origine italiană, care avea o superbă galerie de artă la Edinburgh, Richard Demarco Gallery vizitează Bienala de la Veneţia şi are dureroasa revelaţie a absenţei, în fapt, a Poloniei şi României.
Or, gândeşte el, Europa trebuie reconstruită prin spiritualitatea, prin cultura ei, şi asta reintegrând ţările care au suferit cel mai mult de pe urma războiului şi a comunismului, şi anume Polonia şi România. A venit aici când nimeni nu se interesa de soarta noastră, de arta noastră, şi a deschis României, în contextul fabulosului Festival de la Edinburgh, porţile unei Europe ce reîncepea, prin el, să fie ea însăşi. Iar eu sunt mândru că i-am stat aproape din prima clipă şi că în marea expoziţie ce-i va fi dedicată în toamnă în capitala spirituală a Scoţiei e prevăzută şi o sală dedicată prieteniei noastre.
Citește pe Antena3.ro
Altfel, mă ocup în prezent de noua ediţie americană a volumului meu «Brâncuşi», cea de-a şaptea din 1986 încoace. Şi sunt cum nu se poate mai uimit văzând pe canalul Amazon că un exemplar intact din ediţiile anterioare atinge cota de 1.244,85 dolari, un record absolut, şi unul uzat pe aceea de 999,98 dolari."
