"Astazi e ziua ta..." - Raluca Zamfirescu

In curand va reveni pe scena cu piesa "Asteptand la Arlechin". De aproape 60 de ani este fidela aceluiasi teatru, devenind astfel Societar de onoare al Teatrului National din Bucuresti. Astazi, actrita Raluca Zamfirescu implineste 81 de ani.

"Fiecare clipa din viata am platit-o scump"

"Am asteptat ziua aceasta cu nerabdare, pentru ca anul acesta are sa debuteze si nepoata mea, care face tot Teatru, deci ii transmit ei meseria asta si imi doresc sa-i dea Dumnezeu noroc. Am asteptat cu speranta si cu incredere ca o sa fie mai bine. Da Doamne sa fie asa! Aniversez cu foarte multa munca, pentru ca acum repet si la serialul «Cuscrele» si in curand vor reincepe repetitiile la piesa «Asteptand la Arlechin». Am sa asist la o repetitie, «Idolul si Ion Anapoda» pe care o pune in scena barbatul meu, regizorul Ion Cojar, in care joaca si Irina Cojar, nepoata mea. Am sa ma duc sigur la taticu’, la cimitir, sa-i multumesc pentru viata pe care am avut-o alaturi de el, am sa ma gandesc foarte mult la el, de ziua mea. Sunt un om foarte modest, aniversarile au trecut numai cu familia mea, cu cei mai apropiati, cu barbatul meu, cu copilul meu. Este o zi nu mai deosebita, este o zi care ma incarca pe mine cu mai multe responsabilitati, cu mai multa greutate si cu ganduri ca o sa fie mai bine. Fiecare clipa din viata am platit-o scump, nu as mai vrea sa ma intorc in timp, sunt multumita asa cum sunt acum. Am trait destul de greu, iubesc teatrul si am sa-l iubesc intotdeauna, am sa plec cu el in suflet si cu copilul meu. Nu pot sa-mi amintesc de nimic extraordinar legat de mine, eu sunt un om foarte cuminte, foarte la locul meu si foarte modest. Cea mai mare satisfactie a vietii mele este meseria pe care o am si pe care mi-am ales-o atunci cand tata inca traia, pentru ca el ne-a parasit cand noi eram mici. Cele mai mari bucurii ale vietii mele de pana acum sunt cariera mea si copilul, dar el a plecat, nu mai exista, l-am pierdut. Mi-a ramas nepoata si toata grija mea este acum pentru ea. Tata, George Mihail Zamfirescu, in al doilea rand, celalalt parinte al meu, Victor Ion Popa, si tot atat de dragul Zaharia Stancu sunt cei de care mi-am legat cariera. Asta mi-am dorit dintotdeauna, de la 7 ani, cand am jucat la Teatrul National din Iasi, in regia lui Ion Sava. De atunci nu stiu si nici nu mi-am dorit alta profesie. Numai atat! De ziua mea am dorinta ca Teatrul National sa aiba cele mai mari succese pe care de altfel le si merita, generatia mea (mai sunt cativa din ea) sa termine in mod onorabil si cu succese, si generatia tanara sa intre cu dreptul in viata artistica. Atata tot astept de la anul viitor. Planuri ne facem in fiecare zi, acum de exemplu visez sa pot sa ma duc intr-o biblioteca sau intr-o librarie si sa-mi cumpar cartea pe care mi-o doresc. Vreau sa gasesc opera lui Dinescu republicata, este un poet pe care eu il iubesc foarte mult si vreau sa vad spectacolul «Idolul si Ion Anapoda» de la National cat mai curand si cat mai reusit."