Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Consecvent preocupărilor sale de a descoperi forme inedite de expresie artistică, neconvenţionalul artist, unul dintre cei mai iubiţi dansatori şi coregrafi români, Răzvan Mazilu, împlineşte mâine 40 de ani. La mulţi ani!
“Mai am multe spectacole de realizat, mai am de dansat, mai am nişte călătorii de făcut. Voi?”
La 40 de ani este mai mult decât ar fi visat să fie
“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, atâta timp cât muncesc şi am satisfacţii profesionale, nu îmi pasă că mai trece încă un an. Nu simt, nu mă plâng. 40. O cifră frumoasă, rotundă, atât de frumoasă încât ar fi chiar nedrept să strâmb din nas, să cad în depresii. La 40 de ani sunt chiar mai mult decât aş fi visat să fiu. Dansez de la trei ani şi de atunci doar asta am făcut, adică ceea ce am iubit mai mult, fără întrerupere. Sunt sănătos, lucrez, fac spectacole, încă dansez, am nenumărate proiecte. Sigur că tot acum vine şi un timp al maturizării profesionale: mă voi concentra pe regia de teatru, mai precis pe musical, un gen aflat încă la debut în România. La începutul acestui an am avut o premieră dorită de mult timp, un proiect la care am visat dintotdeauna şi pentru care m-ar invidia toţi regizorii: musicalul «Cabaret», a cărui regie şi coregrafie le-am semnat pe afişul Teatrului German de Stat din Timişoara. Un musical a cărui poveste (vă amintiţi, desigur, filmul cu Liza Minelli) are loc la Berlin, jucat şi cântat în limba germană, un musical care a prilejuit întâlnirea mea cu o trupă unică în peisajul teatral din România, trupa Teatrului German. De câţiva ani buni, în provincie se întâmplă evenimente teatrale mult mai interesante decât în Bucureşti. Şi mi se pare foarte frumos şi cumva simbolic că scena timişoreană este deschizătoare de drumuri în musicalul din România, aşa cum, în urmă cu douăzeci şi patru de ani, Timişoara a deschis drumul către Libertate.
Încerc, deci, la 40 de ani, să gândesc liber, să rămân tânăr în spirit, să mă bucur de orice lucru frumos care mi se întâmplă, să nu mă blazez, să îmi păstrez sensibilitatea şi să îmi conştientizez neîmplinirile pe care să le tratez cu umor şi detaşare. Voi continua ceea ce sper că ştiu cel mai bine să fac, adică spectacole. Pentru stagiunea viitoare mă aşteaptă cel puţin două mari proiecte, printre care un nou musical. Dar, până la închiderea acestei stagiuni, fac parte din echipa unui alt proiect frumos, musicalul – tango «Maria de Buenos Aires», tot la Timişoara, de data asta la Teatrul Naţional «Mihai Eminescu».
E clar, timpul trece repede, nemilos, cinic, implacabil. Nu face nimic. Victoria noastră va consta în a trăi timpul care ni se dă frumos, vertical, cu voluptate, cu bucurie, cu generozitate, privind înainte. Eu mai am multe spectacole de realizat, mai am de dansat, mai am nişte călătorii de făcut. Voi?”
