In urma cu cinci ani a intrat in televiziune, ca prezentatoare a emisiunii ProMotor. A fost aleasa, prin votul publicului, dintre 40 de pretendente, iar acum pasiunea ei pentru motoare si cai-putere este bine cunoscuta. Roxana Ciuhulescu implineste astazi 27 de ani.
"Stiu ce vreau de la viata, sunt foarte puternica"
"Sunt de azi mai batrana cu un an, dar mai plina de entuziasm si de viata. Voi petrece prin munca, pentru ca voi avea foarte multa treaba. Dar imi doresc sa fac o petrecere vineri, in care sa-mi invit colegii si cei mai apropiati prieteni. Anul trecut am avut parte de o petrecere-surpriza organizata de fostul meu prieten in colaborare cu familia si cu cei mai buni prieteni ai mei. Au incercat sa ma scoata din casa ca ei sa se poata ascunde si sa ma sperie. Dar pentru ca eram prea obosita, nu am vrut nici in ruptul capului sa ies din casa, astfel ca la un moment dat au dat navala peste mine in casa cu baloane si trompete. Eram in pijamale si aveam o mutra de copil speriat. A fost o petrecere-surpriza pe care nu am s-o uit niciodata! Realizez ca nu mai sunt copil, iar uneori ma apuca nostalgia copilariei. Dar sufletul tot de copil mi-a ramas. Nu ma sperie ca trec anii, ma sperie numai gandul la o batranete urata. De asta imi este cel mai frica. Si de singuratate. Cand am implinit 20 de ani, am plans, am avut senzatia ca imbatranesc. Si probabil ca acelasi lucru voi simti si cand voi implini 30. Acum doi ani, de ziua mea, bunicii mei mi-au facut un cadou deosebit. Un medalion pe care l-a purtat tatal meu si de care eu nu stiam. Nu-l port tot timpul, pentru ca mi-e frica sa nu-l pierd si pe el... Cea mai mare satisfactie a vietii mele este ca am intrat in televiziune. Pana acum cinci ani nu stiam ce drum sa apuc, nu stiam exact ce vreau, dar soarta m-a orientat. Atunci cand aveam 15 ani am avut ocazia sa plec la Paris si sa lucrez ca model pentru o agentie foarte cunoscuta. Aveam masuri perfecte, 90-60-90, dar eram prea indragostita de sportul pe care-l practicam: handbal, astfel ca am renuntat la contract. Dar, daca plecam, poate acum nu mai eram in televiziune. Asa ca, daca atunci am regretat, acum sunt fericita ca asa am ales. Tot de soarta vorbesc! Cea mai mare dorinta pentru anul care incepe este sa-mi cumpar casa. Si as vrea sa ma las de fumat. De cateva luni am capatat acest narav si sper sa ma opresc. Nu-mi fac niciodata planuri, dar incerc sa traiesc fiecare zi din viata mea ca si cand ar fi ultima. Nu stim cand o sa plecam pe lumea cealalta, astfel ca incerc sa-mi fac frumoasa fiecare zi din viata mea. Cel mai bun sfat pe care l-am primit? Mama mi-a spus ca de la fiecare om pot invata ceva. Stiu ce vreau de la viata, sunt foarte puternica, atunci cand imi doresc ceva realizez, chiar daca muncesc foarte mult pentru asta, sunt docila, perseverez si imi doresc sa invat cat mai multe, imi place mult sa evoluez, nu sunt egoista, ba chiar ma las intotdeauna pe ultimul plan. Ma bucura sa vad ca cei dragi se simt bine alaturi de mine, dar atunci cand cineva ma ataca, sunt razbunatoare. Din cauza asta uneori regret, noroc ca nu sunt ranchiunoasa. Iubesc mult copiii si animalele si zambesc pentru fiecare lucru frumos care mi se intampla."
Citește pe Antena3.ro