Astăzi e ziua ta: Sanda Ţăranu

Retrasă de mai bine de zece ani din te­leviziune, după 40 de ani de carieră, ră­mâne o emblemă a Televiziunii Ro­mâne. Sanda Ţăranu îşi sărbă­to­reşte mâine ziua de naştere. Jurna­lul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.

„Citesc de multe ori acest colţ de pagină şi constat că avem multe va­lori care se luptă să-şi ducă idealul până la capăt. Sunt cuminţi, muncesc şi aşteaptă. Ca şi mine, aşteaptă să se schimbe ceva ca să scăpăm de minciună şi impostură, de parcă am murmura cu toţii, fiecare pentru sine «e pur si muove», aşa, ca Galilei în faţa Inchiziţiei. A trecut un an în care răbdarea mea a fost serios pusă la încercare. Aparţin cu toată fiinţa momentului pe care îl parcurgem, sunt neliniştită şi-mi pun întrebări.

De ce nu suntem respectaţi, iar nesiguranţa îi face pe mulţi, mai ales tineri, să aleagă drumul bejeniei? De ce timpul, prea grăbit, distruge tot ceea ce semenii mei au construit în această ţară? Nu dau vina pe timp, ci pe timpuri. Cea mai mare parte a vieţii mele am muncit sub cenzură şi nu mi-a fost uşor. De ce după atâtea sacrificii, acum, în libertate, colegii mei mai tineri sunt consideraţi un pericol şi adesea amendaţi? De ce poporul român, popor creştin, nu are inteligenţa să fie unit? Până când vom mai tolera otrăvirea până la degenerare, cu bună ştiinţă, a fiinţei noastre? De ce Puterea Divină, singura la care mă mai pot ruga, este batjocorită, iar Biserica tace? De ce se închid şcoli, spitale şi cineva cu viziune şi transparenţă propune să se facă loc pentru cimitire? De ce o mână de minoritari cu care vrem să trăim în armonie ne ameninţă şi ne pun condiţii? Când ţi se pun condiţii, trebuie să faci concesii, eu nu vreau să fac concesii cu ţara mea, şi când spun Ţara mea spun şi Limba Română. De ce mai-marii Europei cu care credeam că trăim în concordie ne spun că n-avem ce căuta în spaţiul lor? De la o zi la alta apar alte şi alte semne de întrebare. N-apuci să te dezmeticeşti de unele că vin altele.

Greu îmi stăpânesc emoţiile, revolta când văd ce se-ntâmplă în jurul meu şi la fel de greu îmi organizez bugetul familial, pentru că, nu-i aşa, Statul îşi declină orice res­pon­sa­bilitate faţă de cetăţenii lui. Statul social despre care se face vorbire în Constituţie e atât de slab, încât va trebui să-l salvăm noi. Altfel va dispărea. Eu nu sunt doar urmaşa lui Traian, ci mai ales a lui Decebal, care şi-a iubit poporul, s-a luptat pentru el şi a preferat sacrificiul în locul umi­linţei.

De ce nu am puterea să le spun oamenilor ceva, care să le aducă o rază de speranţă? Să fim sănătoşi, dragii mei, şi cine mai poate să aibă răbdare.”