Astăzi e ziua ta, Simona Amânar

A făcut parte din lotul de gimnastică al României timp de nouă ani. A adus acasă 17 medalii olimpice, europene şi mondiale şi este a doua sportivă româncă inclusă în International Hall of Fame, după Nadia Comăneci. Simona Amânar împlineşte astăzi 34 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Munca şi viaţa m-au răsplatit din plin
“Bucuria unui success nu m-a făcut să mă simt intangibilă, de neatins. M-a făcut să mai vreau! Să fiu iar prima!”
“Ca la fiecare aniversare, mă bucur că anul care a trecut a fost tot unul bun, cu sănătate, bucurii şi împliniri. Chiar dacă greutăţi există în permanenţă, trebuie să mergem înainte, să vedem ceea ce am realizat în anul care a trecut şi să mă gândesc că şi în perioada cuprinsă între 34 şi 35 de ani trebuie să fie cel puţin la fel de bine. Dacă îmi voi păstra echilibrul şi sănătatea sunt convinsă că şi la anul pot să vorbesc cu dumneavoastră despre noi împliniri. Să nu uităm că în ultimul an, Dumnezeu m-a fericit şi cu o fetiţă minunată, care deja merge în picioare, e sănătoasă, inteligentă şi frumoasă, că Alexandru îmi aduce numai bucurii de la şcoală, că e deja în clasa a V-a şi are reuşite pe toate planurile. De ce aş avea nevoie pentru a fi mai împlinită? De nimic, munca şi viaţa m-au răsplatit din plin.

Între noroc şi talent există o strânsă legătură în opinia mea. Pentru o reuşită de excepţie e nevoie de amândouă. Există şi sportive sau oameni cu talent deosebit dar care nu au noroc, care nu îşi fac ei singuri norocul, la fel cum există şi cei cu mult noroc şi mai puţin talent... există performanţe, în toate domeniile chiar dacă talentul nu este îmbinat cu norocul, dar acest lucru se petrece rar şi în perioade scurte de timp... În momentul în care un individ este înzestrat cu talent, beneficiază şi de noroc, doar de el depinde dacă va reuşi în viaţă. Rămân la părerea că indiferent de talent, de noroc, munca rămâne elementul de bază în viaţă. Faptul că cred că este foarte adevărat.

Atunci când munceşti, repet, în orice domeniu, nu doar în sport, când eşti şi te simţi pregătit pentru a realiza ceva, nimic nu este miracol! Miracolul reprezintă o excepţie, ceva ce nu gândeşti că poţi face! Când rodul muncii tale se relevă în a fi aproape întotdeauna pe locul întâi în ceea ce faci, nu poţi vorbi de miracol! Miracolul ni-l asumăm dacă realizăm ceva odată şi atât. Cred, fără modestie, că în ceea ce mă priveşte, în activitatea mea sportivă, fac parte din categoria celor care cred că nimic nu este un miracol, în mod cert, dar românii pe care i-am bucurat de atâtea ori pot spune mai bine... Şi acum, când mă gândesc la imnul naţional, la ceea ce simţeam când îl auzeam intonat la competiţii de mare anvergură: campionate mondiale, europene, jocuri olimpice, mă cuprind fiorii, încerc aceleaşi sentimente de realizare, de patriotism, de împlinire.

Nebunie a vieţii mele a fost când m-au dus părinţii în sala de gimnastică... apoi au urmat dorinţele mele de a fi campioană olimpică! Să le spunem acestor gânduri, planuri ale mele din copilărie, de a fi campioană, de a fi ca Nadia, de a ajunge prima, nebunii, când eu cu greu îmi făceam loc pe scările unui autobuz din Constanţa pentru a nu întârzia la antrenamente, cu ghiozdănaşul de echipament în spate...

Simona Amânar a fost un copil ca oricare altul. A avut copilărie, contrar a ceea ce se spune. Nu m-am plâns niciodată şi nici nu am să o fac acum. M-am jucat ca orice copil, am făcut şi prostii, îngrijorându-mi părinţii. Dar am avut şi dorinţa de a reuşi şi disciplină atunci când făceam ceva serios. Mi-am ascultat părinţii şi antrenorii şi am reuşit. Împlinirile şi reuşitele ulterioare nu m-au schimbat, iar primele succese dobândite au fost mobilizatoare pentru mine în ceea ce privea viitorul. Bucuria unui success nu m-a făcut să mă simt a fi intangibilă, de neatins. M-a făcut să mai vreau! Să fiu iar prima! Să fiu apreciată pentru ceea ce sunt, să fiu un exemplu pentru cei ca mine, pentru cei de lângă care mă desprinsesem. Aşa sunt şi acum, deşi societatea s-a schimbat iar sistemul de valori este altul. Nimic nu mă poate face să devin ceea ce nu pot fi! Prefer să stau pe margine şi să las pe alţii, altele să se exprime în societate chiar dacă sunt non valori. Sita va cerne în final, iar societatea se va reaşeza pe un făgaş normal, unde fiecare va fi respectat pentru ceea ce a realizat, pentru ce oferă celor din jur.

Cred cu tărie în valoare, în demnitate, integritate, în meritocraţie. Se va termina în final cu bâlciul, cu afişată peste tot, cu promovarea lucrurilor fără valoare. Nu trebuie să ridicăm nimănui statui, dar această ţară are oameni reprezentativi în toate domeniile cu care ne putem mândri în lume! Ne respectă străinătatea şi aici promovăm chiciul, oamenii de valoare sunt nevoiţi a sta pe margine, a pleca afară unde sunt apreciaţi. De ce trec anii şi noi suntem tot pe loc, sau înaintăm încet? Asta e un motiv. Nu există instituţie mare în lume care să nu cuprindă şi români, avem oameni cu studii la marile universităţi ale lumii cu rezultate excepţionale... din păcate îi exploatează alţii...”