x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Vasile Muraru

"Astazi e ziua ta..." - Vasile Muraru

14 Noi 2005   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Vasile Muraru

Un om foarte serios, impatimit de literatura, care citea si cand mergea cu vacuta la pascut, si a absolvit Facultatea de Teatru la clasa marelui profesor Dem Radulescu. Astazi, actorul Vasile Muraru implineste 49 de ani.

"Copiii sunt cadoul cel mai frumos"


"Primesc anul care vine plin de sperante si sper sa fie la fel de bun, la fel ca cel care a fost, si imi doresc sa fiu cat mai mult in mijlocul familiei. Pe plan profesional la 48 de ani am avut doua premiere destul de redutabile. «Omul care a vazut moartea», unde am realizat un rol deosebit, asa spun spectatorii, colegii. Toata lumea e surprinsa ca a putut fi montata la Teatrul de Revista. Sala e plina pana la refuz de fiecare data. In afara de emisiunile pe care le-am avut la tv, am jucat si in al 41-lea film, in regia Cristinei Nichitus. Americanii de la National Geographic m-au ales sa-l interpretez pe Napoleon Bonaparte. Nu am stiut pentru ce imi fac poze. Asa ca am fost surprins sa aflu pentru ce erau. De mic am fost un fan al acestuia, m-am zbatut si am facut rost de toate cartile care apareau despre el, pe care pur si simplu le devoram. Actoria este o meserie frumoasa, dar si grea, insa daca o faci cu pasiune nu-ti dai seama. Asta este totul, pasiunea. Disciplina fata de tine, fata de colegi. Multumesc lui Dumnezeu, caut tot timpul sa fiu cat mai aproape de familia mea. Alerg in toate partile. Am adus chiar si o inventie in turneele acestea romanesti. Dupa ce am fost cu Nae Lazarescu in America, atunci cand m-am intors am inventat plecarea. Inainte, daca erai cu spectacolul la Ploiesti, te cazai in Ploiesti. De cand am venit eu din America am plecat de la Galati sa ma duc acasa. Mi s-a spus: «stai, ca avem spectacol in Focsani». «Nu-i nimic, vin la Focsani», am replicat. Nu as schimba nimic in viata mea. Daca mi-ar ajuta Dumnezeu, tot asta as face. Sunt altii mult mai talentati, dar nu au noroc. De mic mi-am facut planuri sa ma fac actor. Faceam naveta la Targoviste si pe drum ma gandeam cam ce-as juca eu. Ah, uite, Danila Prepeleac mi s-ar potrivi. Pe drum primesc un telefon de la Moldova Film. Voiau sa joc pentru ei. Intre timp am inceput sa ma gandesc, am spus asta in masina sau in cabina. M-a auzit cineva sau nu. Nu am putut sa fac rolul, dar sansa a fost. Asa e meseria aceasta. Pe langa unele sanse treci, pe altele le prinzi. Nu stii ce poate sa aduca ziua de maine. Eu ma multumesc cu ce am. Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost sa fiu modest si sa imi vad de treaba mea. Asa am invatat de la tara, de la parintii mei, ca eu sunt taran de langa Piatra Neamt. Pe urma, am mai auzit un sfat pe care l-a primit fata mea de la profesoara ei de pian. Niciodata sa nu ravnesti la cel care are mai mult, sa te gandesti ca in urma ta sunt atatia care nu au nimic din ce ai tu sau au mult mai putin ca tine. Ma bag in prea multe, incerc sa ajut multa lume, asa ca uneori mai uit si iese rau. De aceea mi-ar placea sa stau mai mult in banca mea. Rad foarte usor, imi place sa rad. Cand e vorba de suparare, fiind Scorpion, ma aprind repede, dar imi trece. Iert. Copiii sunt cadoul cel mai frumos pe care l-am primit din partea sotiei, din partea lui Dumnezeu. Am o fata deosebita si un baiat deosebit. In ce ma priveste sunt o persoana destul de modesta, destul de dificila." (Loreta Popa)

×
Subiecte în articol: calendar