Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unul dintre cei mai iubiţi artişti români, Vasile Şeicaru împlineşte astăzi 62 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
“Lumea-i pentru toţi, şi sunt încă atât de puternic încât s-o pot trage măcar o dată la sorţi”
“Nu prea mai ştiu cum trece timpul pe lângă mine. Mai bine zis nu mă prea interesează, că am alte lucruri de văzut, de observat, de descoperit. Sunt lucruri pe care nu le vedeam înainte, sau poate n-aveam stare sau timp să le percep cum trebuie. De câţiva ani buni nu prea fac mare lucru nici în apropierea, dar nici în ziua mea de naştere! Dacă e vorba de sărbătoarea în sine, ei bine sărbătoresc cu prietenii, dar mai des sărbătorim fără vreo ocazie anume. O să te miri, dar mai repede simt o nelinişte de ziua mea, decât altceva… dar n-aş putea mai multe să-ţi explic. Poate că aici se îngrămădesc amintirile.
Am rămas în timp un romantic, cu tot ceea ce reprezintă asta, dar nu dezvolt, că nu mi se pare interesant pentru tine. Să fii astăzi artist în România înseamnă probabil ceva, dar eu care am «prestat» aproape tot timpul pe scenă, ştiu cât de frumos a fost acolo, dar cum încă mai este (ca nu mă las de cântat nici în ruptul capului, deocamdată), îţi spun eu că e minunat. Din păcate viaţa pe scenă nu prea aduce bani, cântatul pe la evenimente aduce bani buni, dar mie îmi convine să spun că un nume se face acolo pe scenă. Esti «făcut» de spectator dacă e să fie, nu de presă sau de tabloide. Se face greu, dar durează în timp!
Îţi pot spune acum sincer că nu m-am aşteptat la vreun premiu pentru vreun album sau pentru vreun cântec anume, dar am primit semne de la cei care mi-au ascultat muzica, şi asta a însemnat şi înseamnă ceva! Dacă regret ceva anume uitându-mă în urmă, ar fi poate pentru că n-am reuşit să fiu un compozitor cu acte în regulă cum se spune… dar cred că spun prostii, şi mă opresc aici! În rest nu prea regret multe lucruri din cele întâmplate până acum! Nu ştiu ce plan o fi avut Dumnezeu cu mine când m-am născut, dar ştiu sigur că mi-a dat un anume talent la naştere pe care eu l-am dezvoltat cum am ştiut şi am crezut mai bine. De talentul cântatului e vorba. Şi apoi cred că am avut şi ceva noroc, fiindcă fără el nu se poate face mai nimic în «zona» în care m-am mişcat şi încă mă mai mişc, şi de fapt nicăieri. Cât a fost talent şi cât a fost noroc, cât a fost inspiraţie şi cât transpiraţie, nu pot să-ţi spun că nu mă pricep deloc la explicaţii de genul ăsta.
Am fost în copilăria mea cam grăsuţ, de asta prietenii din acea perioadă îmi spuneau «burtea fasolaru’, porcu’ şi măgaru’»! Tare am mai suferit din cauza asta, dar nimeni n-a văzut, nimeni n-a ştiut! Pe maidanul în care m-am jucat cu copiii de vârsta mea, aşa cum o fac probabil şi astăzi alţi copii, am avut uneori timp să ridic şi privirea spre stele! Ei bine asta nu mai ţin bine minte, oare ce am văzut eu atunci, acolo?... Privind înapoi, văd tot timpul meu trecut ca pe-un vis, că vis e trecutul, şi închipuit e viitorul… doar prezentul mi-a mai rămas, şi de el pot spune că dispun acum. Văd multe rele îndreptându-se spre mine, dar nu ştiu cum să răspund, aşadar mă las la mâna soartei mele prestabilite! Unii mă iubesc, alţii mă urăsc, celor mai mulţi le sunt indiferent, şi asta îmi dă mie o oarecare stare de linişte! … poţi tu oare să mă înţelegi, prietene?... hai, că nu e greu!
Încă îţi mai spun că lumea-i pentru toţi, şi sunt încă atât de puternic încât s-o pot trage măcar o dată, la sorţi.
Lumina mea dă naştere umbrei mele! Umbra e cea pe care oricât aş încerca, n-aş putea-o călca în picioare! Din lumina umbrei vârstei mele, îţi doresc să fii fericit şi să trăieşti frumos, şi îţi mai spun că te iubesc!”
Citește pe Antena3.ro
