Astăzi e ziua ta: Violeta Bojincă

Este medic primar medicină internă şi reumatologie la spitalul "Sfânta Maria", în cadrul RCRD (Research Center in Rheumatic Diseases - Centrul pentru Diagnosticul şi Cercetarea Bolilor Reumatismale), şef de lucrări la UMF "Carol Davila". A obţinut titlul de CCD (Certified Clinical Osteodensitometrist) în urma unui examen susţinut la San Diego, în 2006, şi face parte din colectivul de predare al ISCD (International Society of Clinical Densitometry), cu preocupări în domeniul diagnosticării şi stabilirii tratamentului osteoporozei, cât şi în organizarea de cursuri în ţară şi străinătate. Dr. Violeta Bojincă îşi sărbătoreşte duminică ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".



Vreau să pot face, necondiţionat, bine celor din jur
"Nu ştiu nici acum de ce la sfârşitul liceului am ales medicina în locul limbilor străine... Pur şi simplu, am decis de pe o zi pe alta... Aşa a fost să fie! Ca şi pentru mulţi alţii, profesia şi-a câştigat cu mare uşurinţă locul principal în existenţa mea.  

Activitatea didactică este un reper important al existenţei mele profesionale, cu speranţa că ceea ce ne străduim să predăm va avea impact asupra formării celor care încă îşi caută drumul şi au nevoie de informaţii şi orientare.

O aniversare este o zi ca oricare alta, dar te face să te opreşti şi să priveşti înapoi şi, desigur, înainte. Pentru a nu ştiu câta oară constat că mă întorc firesc la reperele vieţii mele reprezentate de fiicele mele, Ioana Lucia şi Teodora Maria. Împreună - ele, soţul şi părinţii mei - sunt cei care sunt nevoiţi să mă înţeleagă, să aibă răbdare cu mine şi să nu îmi reproşeze că nu le pot oferi totdeauna ceea ce merită. Am o strângere de inimă permanentă de câte ori se vorbeşte despre numărul de ore pe care un părinte ar trebui să-l petreacă alături de copii, despre faptul că ar trebui să fie o prezenţă adevărătă, palpabilă în viaţa lor.

Îmi doresc în orice moment, nu doar la aniversare, să recunosc drumul drept, să pot face necondiţionat bine celor din jur, să le fiu alături şi să nu greşesc în deciziile mele. Îmi doresc (şi ar fi mi­nunat să fie posibil, dar, desigur, este utopic) ca fiecare să facă la locul de muncă ceea ce trebuie să facă, să-şi exercite profesia cu onestitate şi loialitate... Lucrurile ar evolua cu siguranţă spre bine. Încerc să realizez la spital o atmosferă destinsă, cât se poate de pro­pice unei activităţi eficiente pentru ceea ce avem de făcut zi de zi. Îmi doresc să fiu mai puţin afectată de toate informaţiile mai mult sau mai puţin părtinitoare apărute în mass-media despre corpul medical.

Nu ştiu nici acum de ce într-un anumit moment al vieţii mele, probabil predestinat, am ales cariera medicală... Pur şi simplu am decis de pe o zi pe alta... Aşa a fost să fie şi nu regret decizia luată, în ciuda tuturor greutăţilor, momentelor de cumpănă, îndoielilor şi dezamăgirilor cu care a fost presarăt drumul meu. Este rolul celor din jur, în primul rând al bolnavilor pe care mă străduiesc să-i îngrijesc şi al studenţilor de a căror pregătire sunt responsabilă să judece dacă decizia a fost corectă..."