In perioada 2000-2005, Delta Dunarii era considerata de organismele internationale ca fiind cea mai importanta zona naturala din Europa, obtinand toate distinctiile internationale care existau. A fost perioada in care Virgil Munteanu era guvernator al Deltei Dunarii. Astazi isi sarbatoreste ziua de nastere. Ii uram “La multi ani!'
“Ma inclin in fata celor care, de-a lungul anilor, si-au dedicat viata Deltei Dunarii'
“Prezentele vremuri nu sunt extrem de usoare, dar sunt foarte interesante. Ganditi-va ca fiecare dintre noi, cei care traiesc in Romania, ar putea scrie cartea propriei vieti, iar aceste carti, pentru cei care au in jur de 50 de ani, ar avea unele capitole comune (perioada de dinainte de 1989, cu monotonia ei evidenta) dar si cum au evoluat sau au ramas in loc fiecare dintre noi in cei 20 de ani de dupa 1989. Nu credeti ca ar fi o lectura interesanta? In ceea ce ma priveste, pana in 1989 m-am inscris si eu in existenta deloc extraordinara a acelor ani, iar dupa aceea am incercat sa ajut, atat cat am putut, la dezvoltarea coerenta a uneia dintre cele mai complexe regiuni ale Romaniei si lumii, ma refer la Delta Dunarii, regiune unde m-am nascut si am cunoscut implinirea. Acum, din pacate, alte preocupari m-au indepartat de aceasta zona dar, ca fiecare dintre noi, sper si eu ca, odata si odata ma voi intoarce.
In anii studentiei nu credeam ca voi ajunge sa lucrez in Delta Dunarii, mai ales ca tatal meu si-a dedicat intreaga viata acestui taram si puteam vedea si eu cat era de greu sa plece saptamani intregi in delta pentru diferite lucrari de cercetare, lipsindu-ne noua, familiei prezenta sa. Din fericire, un om extraordinar, academicianul Marian-Traian Gomoiu, primul guvernator al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, in anul 1991 mi-a oferit posibilitatea sa ma pregatesc si sa ma contaminez de la pasiunea sa pentru natura, incepand sa lucrez in dezvoltarea relatiilor internationale ale noi infiintatei Administratii a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. In anii care au urmat, personalitatea exceptionala a dlui. Eugen Tarhon, cel de-al doilea Guvernator al deltei, precum si experienta sa uriasa in administratie mi-au definitivat destinul si astfel am ajuns ca, dupa ani, sa incerc si eu sa contribui la constructia nu numai a unui model de dezvoltare durabila, dar si a unei mentalitati privind apropierea de aceasta zona. Pentru acesti doi oameni respectul meu va fi vesnic...
Nu as dori sa fac bilantul perioadei in care am fost guvernatorul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, mai ales ca in aceste zile se tot fac bilanturi si se prezinta intentii si perspective. Analiza evolutiei deltei va trebui facuta doar pe baze stiintifice si nu trebuie sa fie generate de interesele meschine ale unora sau altora... Pentru mine, au ramas vii in memorie intalnirile cu mari personalitati ale lumii, invatand de la fiecare cate ceva pentru a aplica in aceasta zona. Ma mandream atunci, in anii 2000-2005, ca Delta Dunarii era considerata de catre aceste personalitati sau de organismele internationale ca fiind cea mai importanta zona naturala din Europa, obtinand toate distinctiile internationale care existau. Ma intristez acum, cand, dupa numai 7 ani, vad la televizor campanii pentru ajutorarea cu 2 euro a oamenilor din delta. Nu credeti ca de aceasta involutie cineva ar trebui sa raspunda?
In incheiere, ajungand la varsta de 54 de ani, as dori sa ma inclin in fata celor care de-a lungul anilor si-au dedicat viata acestei zone minunate care este delta. Si sa sper ca, atunci cand noi nu vom mai fi, copiii nostri vor putea sa se bucure si ei de zborul linistit al pelicanilor si de pacea extraordinara, de inceput de lume, a unei dimineti pe canalele deltei.'