Astăzi e ziua ta... Vlad Rădescu!

Înainte de a se apuca de actorie a vrut să fie marinar, ziarist, apoi medic, chiar şi arheolog. A avut şansa să izbutească din prima la Facultatea de Teatru şi să joace chiar din primul an într-unul dintre cele mai populare filme din cinematografia românească, "Ciprian Porumbescu". Vlad Rădescu împlineşte mâine 57 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"În urmă cu vreo patru ani cred, la aniversare, şi tot la graţioasa invitaţie a Jurnalului Naţional, încercam să rememorez întâmplări, gesturi, pilde din anii din urmă... Sper să nu mă fi schimbat prea mult de-atunci. Mă mândream şi mă mândresc şi acum cu familia mea, nu prea numeroasă, căreia m-am dedicat aproape 25 de ani, ceea ce nu e puţin în vremurile noastre; mă mândresc cu profesia şi cu preocupările mele. Nu puţine nici ele. Cu prietenii mei (nu prea mulţi, din lipsă de timp), dar şi cu prieteniile (ceva mai multe) cu care nu puţini m-au onorat. Da, de-atunci până acum s-au mai întâmplat multe.

Pe lângă filmele şi serialele în care am jucat, pe lângă studenţii de la Spiru Haret care nu mă lasă să îmbătrânesc, mai nou (de aproape un an) mă mândresc şi cu Teatrul Naţional din Târgu-Mureş de a cărei traiectorie culturală, ca director general, mă simt responsabil. Bine, cu Teatrul Naţional din Târgu-Mureş şi cu Târgul-Mureş a fost dragoste la prima vedere. Aşa că am ajuns - după 15 ani în care mi-a cam lipsit - să fac naveta (ca americanii) la circa 350 de kilometri. Ce-i drept, nu zilnic... Dar nu mai am timp de hobby-uri. Mâine însă fac ce fac şi cu gândul la fetiţa noastră, care e şi ea departe de Bucureşti, mă duc cu Mihaela - soţia mea care nu e aşa «matură» ca mine - la El Vino, cel mai mic restaurant bun şi foarte bun din Bucureşti şi poate ne aşteaptă câţiva prieteni să petrecem împreună.

Mă bucur întotdeauna de ziua mea de naştere, pentru că mă forţează să nu stau singur, mai ales dacă Mihaela nu are spectacol la Teatrul Mic. Este şi un prilej special de a dovedi celor din jur că nu sunt ca în filme, rău şi bogat, ci bun şi (aproape...) sărac. În nici un caz cu duhul. Poate că sunt prea orgolios acum, dar e o stare aniversară.

Toate astea nu mă împiedică să mă gândesc şi la alţii, mai lipsiţi de şansă decât mine. Le doresc şi lor sănătate multă şi putere de muncă, precum şi cititorilor Jurnalului. Dacă ne uităm în urmă, speranţe de bine există. Iar viaţa e cel mai frumos cadou. Aşa că, oameni buni, fruntea sus şi genunchii tari! Înainte!!! «Ai reuşit, continuă, n-ai reuşit, continuă!»."