Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu o carieră de peste 40 de ani, roluri în teatru, film şi televiziune, manageriat în teatru şi profesor de institut, cunoscutul şi apreciatul actor Vlad Rădescu a împlinit ieri 61 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
Cu fiecare generaţie de studenţi, mă revăd în ei pe mine
“Când mă uit în urmă, parcă aş fi dorit să se întâmple mai multe, să fac parte din ele”
“Mulţumesc Jurnalului Naţional că nu ignoră aniversarea zilei mele de naştere, ba chiar recidivează în acest sens. Cu toate că tocmai anul trecut, când am împlinit o «vârstă mai rotundă», am fost… sărit, cum se zice. Şi cu atât mai grav deoarece în noiembrie 2012 adunam împreună cu Mihaela cea mare, permanenta mea soţie (!), exact 110 ani. Dar gata, anul scurs s-a dus şi între timp s-au întâmplat multe. ªi mai bune, dar şi mai rele… Reflectând asupra ultimelor luni, nu am cum să nu observ că existenţa mi-a fost afectată, parcă mai mult decât altădată, de prea multe neajunsuri ale mediului care ne înconjoară.
Artistul, actorul vibrează sincron cu evoluţiile, dar şi cu convulsiile societăţii şi este greu să te extragi din tumultul cetăţii în numele turneului de fildeş al creaţiei nemaculate de alte interferări. Sigur că toate aceste preocupări nu m-au îndepărtat de la rosturile mele de zi cu zi, adică de absolvenţii noştri de la Facultatea de Teatru sau mai nou de studenţii mei, boboci la Universitatea Hyperion. Sau de cei de la Universitatea de Arte de la Târgu Mureş care, ca şi cei din Bucureşti, îşi caută punctele cardinale pentru viitoarele lor cariere în lumea filmului şi în cea a teatrului. Cu fiecare generaţie, mă revăd în ei pe mine, în urmă cu deja foarte mulţi ani, tânăr şi poate mai norocos, bâjbâind după repere şi certitudini. ªi ce le oferim, astăzi, în afara şcolii? O ţară în care practicile unei bune guvernări par a fi mimate, o societate manelizată, cu un model de existenţă care apreciază prin recunoaştere publică doar banul şi profitul, prostul gust şi proasta creştere.
Cele de mai sus sunt nori care au umbrit, într-o bună măsură, un an care ar fi trebuit altfel să fie mult mai însorit. Să glisăm aşadar spre extrema optimistă, cea care de altfel mă caracterizează, şi să vă spun că că ultimele douăsprezece luni au stat şi sub zodia unor împliniri de mult aştepatate, ca şi sub semnul unei sănătăţi mulţumitoare. Într-o ordine subiectivă desigur, nu am cum să nu fiu mândru că fetiţa noastră, Mihaela (junior pour tout jours!), a devenit, după studii îndelungate şi aprofundate, arhitect diplomat şi lucrează ca atare în Olanda, la Rotterdam. Nici eu nu m-am lăsat mai prejos şi am finalizat (în sfârşit!) studiile doctorale în arta teatrului şi în management cultural la UAT Târgu Mureş. Pe de altă parte, sunt foarte mulţumit de spectacolele de teatru educaţional în care este angrenată Miha cea mare: «Confesiunile unui câine», «Familia Offline» şi «Nu ne-am născut în locul potrivit», primele două dintre ele realizate cu propria sa (şi a altor colegi şi prieteni) companie teatrală, Replika. Am mai jucat în câteva producţii de televiziune, în niscaiva filme româneşti şi străine şi sper să intru, cât de curând, în echipa unui proiect teatral de succes, astfel ca acesta să devină şi mai vizibil, dar şi mai performant.
Nu în ultimul rând, ba chiar dimpotrivă, împreună cu alţi artişti, am «adoptat la distanţă» mai bine de 50 de căţei din adăpostul de la Butimanu. Aş fi încântat ca fiecare cititor al Jurnalului Naţional să adopte, fie aşa – dar cel mai bine ar fi să o facă definitiv , măcar unul.
Este suficient, este puţin?... Vă las pe dumneavoastră să decideţi. Când mă uit în urmă, parcă aş fi dorit să se întâmple mai multe, să fac parte din ele şi în jurul nostru să fie mai mult bine. Eu, unul, m-am străduit. Dar voi? Dar, mai ales, ei?!...”
Citește pe Antena3.ro
