Bacalbaşa – între "dictatura Bucureştilor" şi "dictatura gastronomică"

Fara a avea pretentia de a intocmi o biobibliografie exhaustiva a celui care ne-a lasat cea mai completa fresca a Bucurestilor de altadata, jurnalist de frunte (chiar membru fondator al Sindicatului Ziaristilor) si om politic "calare pe doua veacuri" – la Constantin Bacalbasa ma refer – sa trecem in revista cateva date care sunt relevante pentru istoria vietii sale. A venit pe lume la Bucuresti, la 21 august 1856, fiind primul nascut dintr-o familie in care, peste cativa ani, toti cei trei frati vor deveni niste profesionisti ai literelor (jurnalisti si scriitori, deopotriva). Copilaria si primii ani ai adolscentei si-i petrece la Braila, unde tatal sau, Costache, era seful Politiei locale. In 1871 vine la Bucuresti, pentru a se inscrie la liceu, locuind pentru scurta vreme la Hotelul Concordia, al carui nume e legat de Unirea Principatelor. In paginile din "Bucurestii de altadata", Constantin Bacalbasa avea sa noteze despre acest loc: "Un culoar adanc, cu bolti avella, conduce la scara de lemn, plasata pe partea stanga. La etaj, holul larg distribuie usile de acces spre camere si apartamente. Aici se afla apartamentul No. 5, cu o camera mare de 37 mp, in care se spune ca a avut loc istorica dezbatere din noaptea de 23-24 ianuarie 1859". Este primul lui contact cu un Bucuresti care ii va subjuga simturile si il va domina toata viata. Pentru Bacalbasa putem spune ca inaintea "dictaturii gastronomice" (nume pe care il va purta cartea sa de bucate, publicata in 1934-1935, la amurgul vietii) a fost "dictatura Bucurestiului", de sub care nu a putut (si nu a vrut) niciodata sa se elibereze.

Catre sfarsitul vietii, intre 1927 si 1932, avea sa se dedice redactarii si publicarii operei sale de capatai, "Bucurestii de altadata". Intre timp insa si-a construit notorietatea, ca jurnalist. A fost cronicar la Telegraful, Natiunea, Epoca, dupa care a facut primul pas in ierarhia profesionala ca prim-redactor la Adevarul, apoi la Dimineata, insa cea mai mare parte din cariera sa este legata de Universul, cel mai important cotidian national al epocii. Jurnalist "serios", dar si pamfletar si umorist, a redactat cateva reviste de umor si a semnat, impreuna cu fratii sai – Ion C. Bacalbasa si Anton Bacalbasa – un volum de proza satirica intitulat "Pardon".

Daca o carte gastronomica scrie abia catre sfarsitul vietii, pasiunea pentru mancare si pentru tovarasii pantraguelice avea sa o clameze toata viata, iar in 1908, ca deputat, atragea atentia asupra a ceea ce istoria avea sa pastreze sub numele de "Chestia carciumarilor" (mai ales ca "chestia" avea sa dureze vreo cativa ani, pana si-a gasit, in sfarsit, o rezolvare acceptabila).

In ce priveste "Dictatura gastronomica", soarta a vrut sa-mi intre in biblioteca destul de consistentul sau tom de retete (1501) si sa ma dedic reeditarii lui, intr-o editie adnotata, care a iesit de sub tipar in 2009, la trei sferturi de secol de la editia dintai. Prilej sa exclam: "Intortocheate sunt caile Domnului!", rememorand o discutie de acum cativa ani cu profesorul nonagenar Constantin Bacalbasa, din Galati: "Neamul Bacalbasa a venit din Pind, prin secolul al XIX-lea, si s-a stabilit la Galati, sa faca negutatorie. Intr-o zi, unuia dintre ei i s-a scufundat un vapor cu porci si a dat faliment. Si-atunci s-a mutat cu familia la Braila. Ei sunt ramura «literatilor». Ceilalti au plecat in Basarabia si s-au intors abia in timpul razboiului. Ei sunt «negustorii»." Si iata cum un "nacaz" cu cateva sute de porci inecati, te poate "extrage" din lumea argitilor zornaitori deschizandu-ti "baierele pungii" pline cu cuvinte mestesugite.