Sărbătoarea amintește de arătarea Maicii Domnului în biserica din Vlaherne: pe 1 octombrie al anului 911.Ea l-a rugat pe Dumnezeu să le asculte rugăciunile credincioșilor și să îi păzească de invazia altor popoare. Aceasta și-a extins acoperământul pe toți creștinii, dorind să îi protejeze. De aici provine și numele sărbătorii, Acoperământul Maicii Domnului.
Se spune ca la ora patru dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinții și mucenicii.
Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, și mă minunez! ”
Tradiții și obiceiuri
În popor, se spune că pe 1 octombrie începe pregătirea ogoarelor pentru sezonul rece, ceea ce înseamnă că începe să cadă bruma. O altă tradiție veche spune că, atunci când este sărbătorită Acoperământul Maicii Domnului, credincioșii trebuie să țină post pentru a fi feriți de boli și oameni răi.
O altă tradiție spune că, în această zi, este bine să-i pomenim pe cei care au trecut în neființă. De Acoperământul Maicii Domnului se împart plăcinte și alte bucate pregătite de gospodine.
Rugăciunea care se rostește de Acoperământului Maicii Domnului
„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea, când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.
Se spune că în această zi orice rugăciune adresată Maicii Domnului, poate face minuni neînchipuite. Biserica însemnă la rugăciune, precum Maica Domnului se ruga în această zi: