Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu exista in istoria Romaniei un conducator mai controversat decat Regele Carol al II-lea. A domnit o singura data, dar a renuntat de patru ori la prerogativele sale, care-i dadeau dreptul sa conduca tara (de trei ori, pe cand era mostenitor al Coroanei, o data, ca rege). A sprijinit valorile autentice si-n timpul domniei sale tara a cunoscut cel mai mare avant economic, pentru ca dupa aceea sa discrediteze, practic, valorile democratiei, impunand dictatura regala. A voit sa fie puternic, ca rege, dar a fost slab, ca barbat, in fata femeilor pe care le-a iubit. Presa vremii si-apoi istoricii l-au catalogat drept cel mai inteligent, dar si cel mai frivol dintre regii din vremea sa…
Prima renuntare s-a consumat in contextul iubirii fulgeratoare pentru Ioana (Zizi) Lambrino si-a casatoriei morganatice cu aceasta. S-au casatorit la Odessa, pe 31 august 1918, instiintandu-si tatal, printr-o telegrama, ca renunta la calitatea de mostenitor. Cu putin timp inainte ii marturisise lui Alexandru Marghiloman ca evenimentele din Rusia sunt un semn ca, probabil, peste doua decenii, Romania va deveni republica si nu vede de ce titlul de mostenitor ar trebui sa-l impiedice sa-si traiasca viata asa cum doreste. La nici doua luni insa de la casatoria oficiata la Odessa, Carol este convins sa semneze un document prin care nu se opunea actului de anulare. Casatoria se desface in ianuarie 1919. In lunile urmatoare, existenta tanarului principe continua sa penduleze intre jocul dragostei si cel al razboiului. Pe 1 august 1919 renunta din nou la prerogativele sale de principe mostenitor, recunoscandu-se in scris ca sot al lui Zizi si tata al copilului care urma sa se nasca. Presiunile Casei Regale si ale politicenilor epocii aveau insa sa-l separe la scurta vreme si pentru totdeauna de Zizi si de fiul sau, Mircea Grigore Carol. Nu insistam asupra detaliilor. Sa spunem doar ca printul este trimis intr-o lunga calatorie, de sapte luni si o zi, in jurul lumii – calatorie de studii si nu doar atat –, iar la intoarcere pozitia lui de mostenitor al tronului este complet restabilita. Curand, are loc oficierea unei nunti, de data aceasta cu acordul tuturor. Casatoria cu Principesa Elena a Greciei, in martie 1921, si venirea pe lume a fiului sau, Mihai, in octombrie acelasi an, nu-l vor linisti insa pe temperamentalul principe.
In februarie 1925, in viata sa apare o noua iubire clocotitoare, cea pentru Elena Lupescu – care ii va marca definitiv traseul ulterior, ca rege, ca tata, ca sot. Pe 12 decembrie 1925, Carol avea sa-i scrie din nou tatalui sau, Regele Ferdinand, anuntandu-l ca renunta la prerogativele sale de mostenitor al Coroanei. Era pentru a treia oara in opt ani. Si, ca si mai inainte, resortul fusese pardalnica de dragoste pentru o femeie. Dar ce femeie! Una pentru care un print renunta la viitorul sau pentru a deveni, undeva, la capatul vestic al Europei, cetateanul Carol Caraiman si atat. Regina Maria nota atunci in jurnalul sau: "Fiul meu este un mort viu. El si-a vandut dreptul avut din nastere unei evreice cu parul rosu care a fost amanta tuturor!". Vom sari insa si peste acest episod, incheiat in 6-8 iunie 1930, cand Carol se intoarce si uzurpa tronul fiului sau minor, Mihai (Regele Ferdinand murise in 1927), profitand de slabiciunile Regentei.
A urmat un deceniu de glorie si decadere; cu bunastare economica si cu multe convulsii si controverse si asasinate politice, cu influenta din ce in ce mai puternica a camarilei regale. Apoi, cu dizolvarea partidelor politice si instaurarea dictaturii regale. Incepand cu toamna anului 1938, situatia politica a Romaniei se inrautateste si in plan international. In 1939 este semnat pactul Ribentropp-Molotov. In 1940, URSS da un ultimatum Bucurestilor, prin care cere sa fie evacuate Basarabia si Bucovina...
Pe scurt: pe 4 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea il numeste pe generalul Antonescu presedinte al Consiliului de Ministri. Pe 5 septembrie, la cererea generalului, il investeste pe acesta cu puteri depline. Cateva ore mai tarziu, Antonescu ii cere Regelui sa abdice, avrtizandu-l ca in caz contrar nu va mai raspunde de securitatea sa si a persoanelor din anturajul sau. Regele nu semneaza propriu-zis un act de abdicare, ci, in dimineata de 6 septembrie, un Manifest: "Azi, zile de vitregie nespusa indurereaza tara, care se gaseste in fata unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pamant in care am fost nascut si crescut, sa le inlatur, trecand astazi fiului meu, pe care stiu cat de mult il iubiti, grelele sarcini ale domniei".
Citește pe Antena3.ro
