x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar DE ZIUA TA! Clara Vodă, actriţă

DE ZIUA TA! Clara Vodă, actriţă

08 Mar 2016   •   07:01
DE ZIUA TA! Clara Vodă, actriţă
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Clara Vodă, actriţă, împlineşte azi 46 de ani. A absolvit Academia de Arta Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ în 1993 şi s-a lansat pe scena Teatrului Nottara. În film a debutat în pelicula „Un pat“ al regizoarei Flavia Rotaru, apoi Mircea Daneliuc îi oferă o „apariţie“ în „Senatorul melcilor“.

A intrat în atenţia publicului odată cu rolul Mamei din pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier“, lungmetraj distins cu trofeul Ursul de Aur de la Festivalul de Film de la Berlin, rol pentru care la cea de-a cincea ediţie a Galei Gopo, Clara Vodă a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar.

Jurnalul Naţional îi urează „La mulți ani!”

×
Subiecte în articol: Clara Vodă