Prozatorul Daniel Vighi s-a născut la 9 octombrie 1956. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Timişoara. Este profesor la Catedra de literatură română şi comparată a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie de la Universitatea de Vest din Timişoara. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), membru fondator al Societăţii Timişoara şi al Alianţei Civice, precum şi preşedinte al Asociaţiei culturale "Ariergardă".
Dintre scrierile sale menţionăm: "Povestiri cu strada depozitului" (1985), "Însemnare despre anii din urmă" (1989), "Valahia de mucava" (1996), "Insula de vară" (1999), studiul "Fenomenul deportării - privire retrospectivă în volumul Anii 1949-1953. Mecanismele terorii, seria Analele Sighet" (1999), "Apocalipsa 9", (proză scurtă, 1999), "Fals tratat de convieţuire" (proză, reportaj în colaborare cu Alexandru Vlad, Andras Viszky, 2002), "Lumea la 1848" (studii de istorie literară şi imagologie, 2003), "Personajul istoric în literatura paşoptistă" (istorie literară, 2003), "Misterele Castelului Solitude sau despre singurătate la vreme de iarnă" (2004), "Onoarea şi onorariul" (2007), ",Cometa Hale-Bopp" (2007), "Istoria din cutia de pantofi" (2013), "Graffiti cu Ţuţea. Eseu despre nesemnificativ" (2014). Textele sale au apărut în antologii de proză şi reviste din România, Germania, Ungaria etc.
În cadrul celei de a IX-a ediţii a Târgului GAUDEAMUS Timişoara (mai 2013) participă la o dezbatere despre literatura timişoreană de underground în anii '80. Mai recent, participă la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) de la Iaşi (oct. 2014), la cea de-a IV-a ediţie a Bookfest Timişoara (26-29 mart. 2015), precum şi la cea de-a patra ediţie a Festivalului "Dilema veche" de la Alba Iulia (21-23 aug. 2015). Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, pentru "Povestiri cu strada depozitului" (1985), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România, filiala Timişoara, pentru "Rusalii '51. Fragmente din deportarea în Bărăgan" (în colab. cu Viorel Marineasa) (1996), Premiul revistei Familia şi al revistei Euphorion, Diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate şi promovarea imaginii Timişoareis2004-2005), Premiul pentru Literatură al Fundaţiei "Principesa Margareta". În cadrul celei de-a zecea ediţii a Premiilor Observator cultural, decernate la 28 martie 2016, la Teatrul Odeon din Bucureşti, Premiul pentru Proză i-a revenit lui Daniel Vighi pentru romanul "Trilogia Corso", apărut la Editura Cartea Românească. www.agerpres.ro
Jurnalul National ii ureaza LA MULTI ANI!