Despre Sărbătoarea Teclelor şi simbolul coarnelor de berbec

Unii etnologi sunt de parere ca Teclele au preluat numele si data Sfintei Mucenice Tecla din calendarul crestin ortodox, altii cred ca sarbatoarea Teclelor a fost asimilata de biserica iar zeitatile pagane au fost transformate in Sfanta Tecla. Greu de spus, greu de demonstrat. Cert este ca in satele de munte, pe 24 septembrie, inca se mai respecta credinte si practici magico-rituale ce apartineau societatilor arhaice, precrestine. Considerata ca facand parte din ciclul sarbatorilor rele de foc si de lupi, Teclele reprezinta un fel de anticipare a Filipilor de Toamna. Reprezentari mitice demoniace, acestea pot fi imbunate doar daca oamenii respecta interdictiile de munca si comportament impuse de sacralitatea pagana a zilei: sa nu coasa, sa nu toarca, sa nu prelucreze piei de animale, sa nu mature, sa nu dea cenusa afara din casa, sa nu plece la padure cu caruta, sa nu dea nimic cu imprumut… In caz contrar, lupii le vor prada turma si le vor omori berbecii. De altfel, sarbatoarea se mai numeste si Teclele Berbecilor, prefigurand Zilele Berbecarilor din intervalul imediat urmator, cuprins intre 26 si 29 septembrie. Toate aceste zile erau respectate cu mare strictete in mediul pastoral, pentru ca turma sa fie aparata de lupi in una dintre cele mai importante perioade de peste an, atunci cand are loc "Nunta oilor" sau "Slobozitul berbecilor".

Daca majoritatea etnologilor sustin ca Teclele sunt o sarbatoare a lupilor, Marcel Lutic demonstreaza cu argumente convingatoare ca avem de-a face cu sarbatoarea altui animal-totem, si anume berbecul. "Interdictiile specifice acestei sarbatori ne dezvaluie faptul ca, la inceput, Teclele erau tinute intru amintirea stramosilor mitici, stramosii acestia luand acum infatisarea unor berbeci. In aceeasi ordine de idei, amintim ca berbecul era si simbolul sacrificiului adus divinitatilor familiei si sufletelor stramosilor." (Marcel Lutic ­ "Timpul Sacru. Sarbatorile de altadata"). Pe de alta parte, am semnalat de mai multe ori faptul ca cel mai prezent motiv in ornamentica populara de la noi, element de baza al semioticii taranesti este cel al "coarnelor de berbec". De la impletitura parului la femei pana la modul in care ele isi exprima tesografic apartenenta spirituala la neam, acest stravechi simbol-totem de ocrotire a vietii prin vegherea mosilor este prezent pe stergare de nunta, covoare, paretare, laicere, fete de perna, perdele, fote, ii, naframe… La randul lor, barbatii cioplitori pun sub semnul protector al coarnelor de berbec, portile, grinzile, ferestrele, pridvorul, piesele de mobilier si uneltele. Geometrizate in diferite feluri, ornamentele reprezinta acelasi simbol totemic, despre care se crede ca are puterea de a duce mai departe neamul si de a-l apara de rele.

Intorcandu-ne la pieptanatura femeilor sub forma "coarnelor de berbec", antropologul Cristian Istratescu-Targoviste sustine ca "aceasta forma a coafurii, prezenta pe un teritoriu atat de larg, nu se poate concepe in afara unor ritualuri totemice, ritualuri prin care femeia se transforma si se transpune in berbec (in simtirea barbatului ei)". Tot el remarca si pieptanatura cu "pleteri" (suvite de lana), prin care parul femeii se contopeste cu cel al animalului totem, prin impletire. In exceptionalul sau studiu "Simbolistica, ornament, ritual in spatiul carpatic romanesc", autorul rezerva un capitol intreg impletiturii femeilor si ornamentarii capului, privite ca exprimare simbolico-ritualica, ci nu ca scop decorativ estetic. Despre toate acestea vom vorbi nu peste multa vreme, deoarece pe 1 octombrie calendarul popular al romanilor ne va da prilejul sa reactualizam o alta sarbatoare aproape uitata, Procoavele sau Sarbatoarea parului.