Ilustratiunea Romana, 25 decembrie 1931 - Scrisoare de Craciun

Iubitii mei copii, ma indemnati sa viu la voi, in Bucuresti, acum, cu prilejul Sfintelor Sarbatori. Va spun din capul locului: imi cereti un lucru pe care nu-l voiu indeplini.

de Gala Galaction Iubitii mei copii, ma indemnati sa viu la voi, in Bucuresti, acum, cu prilejul Sfintelor Sarbatori. Va spun din capul locului: imi cereti un lucru pe care nu-l voiu indeplini. Imi cereti sa las casuta mea tihnita, asezata pe coasta si inconjurata de crame si de vii. Imi cereti sa las privelistea nesfarsita spre campia manoasa si spre departarile transparente ale Baraganului. Imi cereti sa las - fie si pentru o luna - soarele care rasare zilnic in fata casei si razbate negurile, norii si stolurile rotitoare ale ciorilor... Si ma chemati in Bucuresti - in iadul oamenilor fugariti de nu stiu ce demoni prigonitori, al automobilelor cari dau unele peste altele si al gurilor de Radio, cari te naucesc!... Dragii mei, voi sunteti nascuti la oras, si poate ca aveti dreptatea voastra sa tineti la viata zgomotoasa, infrigurata si artificiala a mediului orasenesc. Eu sunt nascut si crescut la tara si, cu tot stagiul meu facut la oras, n’am putut, nu pot sa dau precadere avantagiilor urbei, asupra farmecelor agreste ale campiei...

Mie dati-mi valea verde / Unde pierde / Omul negrele ganduri; / Unde uiti de infamia / Si sclavia / Auritelor zidiri!

Si apoi, mai ales acum, cand stam naintea sfintelor zile de iarna ale Crestinatatii, cum vreti voi sa fug din calea colindelor, a stelei, a urarilor batranesti si sa ma var in Capitala voastra de claxoane si de filme vorbitoare? Aici, intre oameni simpli si neconventionali, unde imi place sa traesc, am privelistea naturei, care e atat de mareata si de sanatoasa, in mutenia si in alinarea ei ierarhica, dar si multumirea reintalnirii cu vechile noastre datini romanesti subt podoaba copacilor incarcati de omat si a colindelor transfigurate.

Vor urca copiii din sat pana la "Mos Boerul" din deal, ca sa-i cante "Florile dalbe", sa-l sorcoveasca si sa-i samene in barba graul generos si rosu, pe care Domnul ni l-a daruit cu belsug si anul acesta. Vor veni flacaii satului si soldatii cu "permis" de sarbatori, ca sa-mi sune din goarna desteptarea. Vor veni mosnegii de seama mea ca sa-mi ureze - cum fac de cand erau flacai - sanatate mie si casei mele, rod viei si belsug ogoarelor si hambarelor.

Va marturisesc ca numai aci, langa acesti fii ai gliei si ai cerului nestingherit de palate si de cosuri de fabrica, inteleg rostul vietii, ma inteleg pe mine insumi si sunt in stare sa refac neincetat sistemul de convingeri, de rabdare si de rezistenta, pe care ameninta zilnic sa mi-l darame monstruoasele prefaceri si curente din aceste zile de pe urma - poate zile de apoi.

Copii, voi, cei ce traiti stridenta, pripita, naucita si absurda voastra viata de oras, nu puteti sa va dati seama, cata grija si cata teama imi insufla aceasta viata a voastra cand o privesc din dealul viei mele... Sa cobor in Bucuresti, acum, in junul Nasterii Domnului, ar fi sa pun in primejdie tihna mea sufleteasca si sa arunc din calendarul crestinesc marea si sfanta sarbatoare care ne aduce aminte ca avem un suflet, ca avem un Dumnezeu si ca pentru noi, oamenii, acum 1932 de ani, s’a nascut in Bethlehem, din Prea Curata Marie, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Christos! (…)

Aveti, nu zic ca nu aveti, dar, fetii mei, eu nu simt nimic din farmecul de alta data al sarbatorilor crestine, daca nu le petrec intre satenii mei si in stravechea bisericuta ridicata de parintii nostri. (…) Asa dar, iertati-ma si schimbati-va gandul! Daca, insa, vreti sa faceti bucurie bunicului vostru "din varful dealului" si vreti sa-mi dovediti ca in voi - oamenii de azi - este inca multa si respectoasa pricepere fata de temeliile vietii si ale constiintei, fata de rosturile vechi si intelepte, atunci, dragii mosului, veniti la mine la tara! Veniti sa priviti, din deal, meandrele inghetate ale Cricovului; veniti sa priviti, subt rostogolirea norilor de iarna, glia adormita si invelita; veniti sa priviti, dintre glastrele mele din fereastra, aceasta sfanta viata campeneasca, cu ritmul ei domol si secular!

Iar in ziua cea mare a Crestinatatii, veniti cu mine la bisericuta sa ne simtim - domoliti, iertati, inteleptiti - trasatura de unire, intre Dumnezeu Milostiv si pamantul framantat de vijeliile ceasului de fata.

"Ma chemati voi in Bucuresti?... Va chem eu pe voi aici, la mine, la tara! Sa poftiti la biserica impreuna cu mine si sa vedeti cuviinta, sa vedeti randuiala, sa vedeti luare aminte la sfintele cantari si al sfintele cetanii!... Mai intai, din capul locului veti vedea cum stau taranii mei, - patrunsi de sfintenia locului - bine despartiti in doua: barbatii intr’o parte, femeile intr’o parte... Este un vechiu si intelept obiceiu, ramas din mosi-stramosi. Aduceti-va aminte si judecati, daca in privinta aceasta, orasenii vostri, veniti la biserica, pot sa stea alaturi in cuviinta si cucernicie, cu tacutii si mult cucernicii mei sateni!" Scrisoare de Craciun, Gala Galaction, Ilustratiunea Romana, 25 decembrie 1931

Vechea pravila taraneasca

"N’am ce cauta in orasul vostru! Este atmosfera respectoasa, corespunzatoare si linistita care ramane in jurul bisericii, chiar dupa ce am iesit din sfantul locas si ne-am carat fiecare pe la casele noastre. Ma doare inima sa vad bisericile voastre din Bucuresti, - stinghere si napastuite - in valtoarea vietii actuale, atat de departata de Christos si de preocuparile crestine. Cati dintre voi va mai insemnati cu semnul Sfintei Cruci cand treceti pe langa Sfantul Altar? Cati dintre voi va mai dati seama ca aceasta constructie de zid este adapostul unei Taine marete si simbolul, si garantia, si sentinela Umanitatii si a Virtutii, in mijlocul epigonilor Sodomiei si ai Gomorei?"... (Ilustratiunea Romana, 1931)

Altadata - Sarbatori fericite!

Reclama de altadata "Sarbatorile veneau fericite cu Mos Craciunul incarcat cu daruri, cu «Anul nou» aducator de surprize, cu Boboteaza crucilor de ghiata, in jurul carora preotii, in lipsa vre’unui rau, sfinteau apa din butoae; cu parada militara a micei garnizoane care stralucea, ca niciodata in fireturi aurite, in sabii si baionete sclipitoare; veneau cu pasii repezi ai unui calendar din care rupeam cate doua foi deodata, pentru ca literele cu cruci rosii sa apara mai curand; veneau ca sa ne inveseleasca si sa ne umple sufletul de bucurii nesfarsite, asa cum numai ele stiu sa ni le dea. Veneau, rand pe rand, in mijlocul pregatirilor pe care ni le facea mama, intr’un noian de datini, de daruri si de parfum de cozonaci moldovenesti; in mijlocul molcomelor psalmodieri ale bunicii, care citea din ceasloave, la icoana ascunsa sub busuiocul sfintit..."