Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se implinesc astazi, 16 mai, doua secole de la rapirea Basarabiei. Doua secole de cand, la Hanul lui Manuc, s-a semnat Tratatul Ruso-Turc care ratifica ruperea pamantului dintre Prut si Nistru si aruncarea lui in voia expansionismului tarist. Un veac mai tarziu, in 1912, un artist bucurestean creiona aceasta rapire cat se poate de plastic: o fecioara desculta, imbracata in portul cel dintotdeauna al Moldovei (de oricare parte a Prutului s-ar afla), tarata cu forta de soldatul rus, care-o ameninta cu harapnicul, in vreme ce maica ei, Romania, plange, rupandu-si parul de durere si neputinta...
Undeva, candva, s-a facut dreptate. In 1918, cand Basarabia s-a intors singura la poarta tarii. Insa, asa cum de atatea ori a facut-o, istoria ne-a jucat din nou o festa, si inca una, in 1940 si in 1944...
Despre siluirea Basarabiei de rusi si de turci, in 1812, citeam deunazi in paginile uneia dintre monumentalele carti dedicate acestui teritoriu romanesc, cea a istoricului Gheorghe I. Bratianu. Cartea a aparut, nu intamplator, in 1943, la putina vreme dupa ce reusisem o noua (si, vai!, vremelnica) reintregire a tarii, dupa celalalt pact rusinos, intre Ribbentrop si Molotov, din 1940. La zece ani de la aparitia cartii, in 1953, Gheorghe Bratianu a murit in inchisoarea Sighetului, dupa ce a refuzat categoric sa se dezica de tezele lui despre prezenta si legitimitatea romaneasca in Basarabia. Gandeam atunci ca Basarabia este un teritoriu pentru care merita sa mori, un petec de pamant cu o istorie de care nu trebuie sa te dezici, oricati dusmani te-ar impresura...
In volumul "Basarabia. Drepturi nationale si istorice", Bratianu parcurge reperele ei (aproape) centenare. Nu din 1812, ci din 1711, cand, in aprilie, in Diploma de la Lutk, tarul Petru cel Mare recunostea Moldovei lui Dimitrie Cantemir frontierele ei stravechi: "Raul Nistru, Camenita, Bender cu tot teritoriul Bugeacului, Dunarea, Muntenia, marele Ducat al Transilvaniei si teritoriul Poloniei dupa delimitarea facuta". Ce-l va fi determinat pe urmasul lui Petru sa nu tina seama de acest adevarat inscris testamentar? Setea de expansiune, cu siguranta.
Cel de al doilea moment evocat de Bratianu este cel de la 1812. Un secol si-un pic mai tarziu, dupa ce fusesem "sus" (prin recunoasterea granitelor de catre Petru cel Mare), ne regaseam "jos" prin anexarea abuziva a Basarabiei. In 1918, dupa o suta si inca sase ani, urcam din nou in varf, bucurosi ca reusisem o Romanie rotunda, cu toate teritoriile ei istorice adunate intre aceleasi granite. Desenul graficului nostru se inteteste, ca o electrocardiograma in criza. Dupa nici un sfert de secol, Basarabia ne-a fost iar furata, am recuperat-o dupa doi ani si am pierdut-o dupa alti doi...
Dar sa nu sarim atat de repede in timp. Tratatul de pace Ruso-Turc incepuse a se negocia inca din noiembrie-decembrie 1811, printr-un schimb de depese intre Sankt Petersburg/Moscova si Istanbul. Negocierile lui Kutuzov, trimisul rus, vizau in mod special modificarea granitelor si aducerea imperiului tarist pana la tarmurile Prutului. Basarabia avea sa fie un fel de teritoriu tampon intre Rusia si marile puteri ale vremii - otomanii si austro-ungarii. Congresul pentru stabilirea termenilor tratatului s-a fixat la Bucuresti inca din 14 decembrie 1811. Kutuzov voia sa mute granita chiar mai in adancul Moldovei, pe Siret. Daca pana la Prut rusii muscau jumatate din teritoriul principatului Moldovei, de-ar fi ajuns pana la Siret nu le-ar fi ramas moldovenilor nici o treime din tara si le-ar fi fost mai usor rusilor ca, la o adica, sa acapereze candva intregul teritoriu.
Ca s-au oprit negocierile la Prut... e meritul lui Napoleon. Doar planuita lui invazie a Rusiei a grabit parafarea tratatului, in 1812... Sa fi fost asta o mostra din cinicul noroc al romanilor?
Citește pe Antena3.ro
