Jocul luminilor la porunca unei stele

Expoziţia internaţională din Chicago care se va deschide la 1 iunie 1933 va fi cea mai monumentală expresie a geniului omenesc, care va delecta ochii vizitatorilor.

Realitatea ilustrată, 23 martie 1933

Expoziţia internaţională din Chicago care se va deschide la 1 iunie 1933 va fi cea mai monumentală expresie a geniului omenesc, care va delecta ochii vizitatorilor.

“Patruzeci de ani îi trebuie luminei ca să ajungă de la strălucitoarea stea «Arcturus» până la noi, pe pământ, şi nu o vedem pe firmamentul cerului decât atât de mică, cât gămălia unui ac!

Razele lansate în văzduh de stea pe vremea primei expoziţii mondiale din Chicago, în anul 1893, ne sosesc tocmai în momentul când în acelaşi oraş se pregăteşte cea de-a doua expoziţie internaţională, cea mai formidabilă din câte a văzut vreodată lumea. Aceste raze, prin puterea lor, vor deschide expoziţia de la 1 iunie 1933, alcătuind astfel o trăsătură de unire în cele două mari expoziţii, ca un simbol al progresului, al ştiinţei şi al technicii, în cursul ultimilor patruzeci de ani.

Prin lentilele puternice ale unui telescop uriaş, din observatorul oraşului Yorkes, razele stelei «Arcturus» vor fi concentrate asupra unei minuscule celule fotoelectrice, care transformă lumina primită de la astrul atât de îndepărtat, în curent electric. Acest curent, întărit în amplificatoare, acţionează un releu, care pune în mişcare un dispozitiv care va aprinde deodată toate lămpile expoziţiei, va deschide porţile şi va pune în funcţiune o serie de maşini uriaşe. Pentru prima oară omul pătrunde în spaţiul cosmic, dincolo de sistemul solar, pentru a da unui astru ceresc o însărcinare… pământească. O dovadă impresionantă a biruinţei omului asupra naturii, prin aplicarea ştiinţei, un triumf ce iluminează ideea dominantă a acestei expoziţiei! Chicago sărbătoreşte prin această formidabilă expoziţie mondială, organizată sub deviza «Un centenar de progres», împlinirea primului veac de la întemeierea oraşului.

În anul 1833 primul grup de pionieri care s-a stabilit pe aceste locuri a primit diploma de întemeietori ai oraşului. În faţa vizitatorilor expoziţiei se va desfăşura priveliştea progresului întregii omeniri din ultimul secol.

Siluetele uriaşe ale «zgârâie-norilor» din Chicago alcătuiesc fondul acestei minunate privelişti, iar în faţa expoziţiei se profilează undele albastre ale măreţului lac Michigan. Construcţiile ultramoderne ale expoziţiei se înalţă de-a lungul ţărmurilor lacului abia în cursul ultimilor ani, prin efortul perseverent al omului. Complexul expoziţiei formează un oraş aparte, construit ca să deservească nevoile unui milion de vizitatori pe zi.

Expoziţia mondială din anul 1933 va fi o armonie perfectă de culori şi de raze luminoase. O feerie de culori ziua, când clădirile multicolore sclipesc în lumina soarelui şi un basin din «1001 de nopţi», noaptea, în profunzimea fantastică de lumini. Până acum nu s-a înfăţişat încă nicăieri o asemenea bogăţie de culori şi de efecte luminoase, într-o formă atât de interesantă şi inedită.

Arhitectul Joseph Urban – un vienez stabilit la New York – supraveghează direct aranjamentul artistic şi coordonarea armonioasă a acestor efecte de culori, începând de la steguleţele bărcilor în lagune, până la nuanţele infinit de variate ale clădirilor în cursul zilei şi jocul luminilor multicolore noaptea.

Deocamdată se fac numeroase încercări în studioul de experienţe, care reprezintă el însuşi un mic palat al vrajei. La fiecare învârtitură a unuia dintre numeroasele întrerupătoare se execută un adevărat hocus-pocus. Cascade colorate se preling de-a lungul zidurilor, jocurile de apă ţâşnesc în reflexe de lumină, atât de naturale, încât ţi se par palpabile, văpăile de foc se înalţă sălbatec, razele luminoase colorate se rânduesc în desene complicate şi interesante, care se schimbă ca modelele unui caleidoscop, în timp ce lumini ascunse produc ca prin farmec umbre tainice. Toate aceste efecte sunt realizate prin mijloacele cele mai simple şi mai modeste. Pare aproape comic faptul că «focul gheenei», de exemplu, este obţinut printr-o fină bucăţică de mătase, care fâlfâie în razele unui reflector cu lumina roşie.

În clădirea ultramodernă în formă de palat, cu un turn în colţ înalt de 55 metri, îşi găseşete o expresie palpabilă spiritul şi esenţa progresului ştiinţific. Deviza este înfăţişarea unei imagini limpezi şi pe înţelesul tuturor a ştiinţelor fundamentale şi să demonstreze cât de mult le datoreşte progresul industrial. Aceste demonstraţiuni vor fi nu numai exacte, din punct de vedere ştiinţific, dar vor avea în acelaşi timp un caracter atrăgător şi amuzant pentru vizitatorul profan…”

Domnul “vorbeşte”

“În analele arhitecturei s-a construit la această expoziţie un dom, după principiul podurilor suspendate. Cupola în oţel a clădirii destinată pentru pentru secţia călătorii şi transporturi, este suspendată la o înălţime de 40 m deasupra solului. Prin căderea în interior a stâlpilor susţinători se deschide ochilor o privelişte liberă şi deschisă. La terminarea construcţiei s-a observat că acoperişul de oţel şi fundaţiile de beton «înghit» sunetele. Aşa că domul nu numai că respiră reglementar, dar în acelaşi timp este foarte vorbăreţ, întrucât produce 40-50 de ecouri.”

,,La cele mai multe expoziţii copiii nu ajung să vadă altceva decât picioarele vizitatorilor. Altfel se vor petrece lucrurile la Chicago, unde copiii se vor bucura de o expoziţie aparte. Părinţii pot preda copiii în «ţara minunei». Aici, micii vizitatori se pot travesti în costume de cowboy, indieni, poliţişti. Pot asista la un teatru de marionete şi un cinematograf special pentru copii, se pot preumbla pe un munte fermecat, se pot răcori într-un mic bazin de înot şi distra într-o fermă model. Tot aici este locul de reuniune a copiilor care s-au rătăcit în expoziţie.”

Realitatea Ilustrată, 23 martie 1933