Lucinul – zeul protector al lupilor

Ce-a de-a treia săptămână a lunii octombrie poartă numele de "Săptămâna Lucinului" şi deschide un adevărat ciclu de zile festive închinate lupului, animal totem al dacilor, căruia calendarul popular al românilor îi consacră nu mai puţin de 35 de sărbători populare, jumătate dintre ele având dată fixă. Una dintre acestea este Lucinul, zi aproape uitată şi celebrată astăzi doar sporadic, îndeosebi în mediul pastoral, la data de 18 octombrie. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. Până la mijlocul secolului trecut, sărbătoarea era pregătită cu mare fast, fiind data care marca strângerea lupilor în haite. Ziua era patronată de una dintre divinităţile protectoare ale acestor animale: Lucinul. Cum o mare parte a sărbătorilor şi ritualurilor străvechi au fost canonizate, Lucinul a preluat numele Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, prăznuit în aceeaşi zi de Biserica Ortodoxă. La fel s-a întâmplat şi în cazul Filipilor de Toamnă (10-30 noiembrie), care au preluat numele Sfântului Apostol şi Evanghelist Filip, prăznuit pe 14 noiembrie. În accepţia ţăranului român, această zi anunţă începutul răstimpului în care lupii se înmulţesc, perioadă care va dura 80 de zile, până la Filipii de Iarnă, în ziua numită Dragostiţele.

Cu toate că sărbătoarea Lucinului este închinată unei divinităţi protectoare a lupilor, ţăranii o ţineau pentru ca turmele şi gospodăria să le fie păzite de acest animal atât de temut şi atât de venerat, totodată. 

"Pentru poporul român, imaginea lupului persistă ca o dominantă mitică. În patru substraturi mitice se reia şi se verifică imaginea sacră a lupului: substratul aborigen local – cel al lupului neolitic; substratul indo-european – cel al lupului dac şi daco-celtic; substratul neo-indo-european – cel al lupului latin îngemănat cu cel dac într-o sinteză daco-romană; substratul iudeo-creştin primitiv, care preia şi răstălmăceşte aspectele zoomitologice ale lupului din celelalte trei substraturi mitice anterioare într-o viziune de bestiar apocaliptic". (Romulus Vulcănescu – Mitologie Română)

Sărbătoarea Lucinului provoca în vechime o adevărată explozie a gândirii magice, care culmina cu adevărate ritualuri de împiedicare a înmulţirii lupilor şi de îndepărtare a lor de turmele de oi. Astfel, la 18 octombrie, de Lucin, era interzisă scoaterea cenuşii din vatră, deoarece cărbunii aprinşi, dacă ar fi găsiţi de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea. Celelalte interdicţii, exceptând-o pe aceea a pronunţării numelui animalului-totem, le priveau numai pe femei. Acestea nu aveau voie să-şi descurce părul pentru ca pădurea, la rândul ei, să încurce cărările lupilor, nu aruncau gunoiul şi cenuşa din casă, nu împrumutau nimic, nu coseau, nu torceau, nu împleteau.

În schimb, legau simbolic ochii şi gura lupului prin încleştarea dinţilor metalici de la pieptenii de scărmănat lâna şi prin chituirea gurii sobei. Tot în această zi, femeile spălau rufele cu apă clocotită, pentru a opări astfel şi gura lupului.

Este interesant faptul că aceste practici magice, unele încă vii în mediul pastoral, se îmbină perfect cu cele religioase, ciobanii obişnuind să ţină post şi să facă rugăciuni în Ziua Lucinului, pentru ca turmele să le fie ferite de lupi.