Luna lui Prier, Florariu şi Traistă-n Băţ

Aprilie aduce, parca, cerul mai aproape de noi, te amageste in prima lui zi, te face sa vizezi in toate celelalte. Taranii ii spun Prier, adica "deschizator', deschizator de vreme buna, de miez de primavara, de An Nou Pastoral, de muguri si de flori, de zilele sfinte si luminoase de praznic.

In unele zone i se spune "Florariu', pentru ca in aprilie infloresc pomii, in altele - "Taista-n Bat', pentru ca tot acum se intampla ca inghetul sa le prapadeasca mugurii.

Suntem in ce-a de-a sasea saptamana a Postului Pastelui, perioada de impusa austeritate culinara si comportamentala, ce sta sub semnul impacarii, al curateniei, al rugaciunii. Privit din aceasta perspectiva, probabil nu este deloc intamplator faptul ca denumirea populara a lunii aprilie - "Prier' - inseamna in limba franceza "ruga'.

Legenda lui Prier
"Erau odata doi frati: unul bogat iar altul, sarac. Celui bogat ii mergea foarte bine (…) Cel sarac, insa, o ducea de pe o zi pe alta, ca vai de dansul. Intr-un an, si anume in revarsatul zilei de Pasti, s-a sculat cel sarac si a iesit afara ca sa-si caute cateva vreascuri spre a-si atata focul. Odata intors acasa cu vreascurile, da peste alta nevoie: n-avea cu ce sa le aprinda (...). Pe cand statea el asa dus pe ganduri, zareste deodata pe fereastra un foc mare, arzand pe varful dealului. Porneste degraba spre dansul si, ajuns acolo, da peste 12 oameni care se incalzeau la foc.
- Buna dimineata si Hristos a inviat, oameni buni!
- Multamim d-tale! – raspunsera acestia. Da ce vant te-a abatut pe la noi asa de dimineata si tocmai in ziua de Pasti?
- D-apoi am venit sa-mi dati un pic de foc.
- Ti-om da, dragul meu, dar spune-ne mai intai, care luna-i cea mai rea peste an?
- Apoi de, - raspunse saracul - unii oameni zic ca luna lui Prier ar fi cea mai rea, dar mie toate mi-s totuna de bune!
Atunci ii zise omul: - Tine poala camesii sa-ti dau foc!
Saracul, auzind cuvintele acestea, incepu a tremura de frica, temandu-se ca-i va arde si camesa si va ramane gol ca napul. Dar nu se puse de pricina, tinu camesa si omul ii puse o lopata de jaratic in poala, zicandu-i ca, dupa ce va ajunge acasa, sa-l imprastie prin ograda si prin gradina.
Saracul facu asa, dupa cum i se spuse (…) Nu mult dupa aceasta, iata ca una din fete striga plina de bucurie:
- Tata, tata! Vai, ce de vite mai avem noi! …Iesind omul afara, vazu si el minunatia: ograda era plina de boi, vaci, cai, oi si tot felul de animale.
Vazand toate astea si o copila de-a fratine-sau, merse in casa si zise:
- Tata, oare de unde are unchesul meu atatea vite, ca e plina ograda si gradina?
Iesind cel bogat afara il intreba pe frate-sau de unde are atatea vite. Saracul ii spune toata povestea si bogatul isi ia degraba o manta mare pe spate si se duce si el la focul de pe deal. Cand ajunge acolo, fara a da "buna dimineata', zice:
- Oameni buni, dati-mi o tara de foc, ca mi s-a stins!
- Ti-om da, dar mai intai sa ne spui care luna-i cea mai rea de peste an!
- Apoi de, toate lunile peste an is bune, dar luna lui Prier, vai, Doamne, ca scarnava-i, amu' ploua, amu' e pacla, amu' ninge, si mai toate oile pier. Nu degeaba a zis cine a zis ca: "Prier prieste / Da’ si jupeste'.
Atunci se scula Prier manios, caci oamenii aceia erau cele 12 luni de peste an, si-i zise rastit:
- Tine poala de la manta!
Bogatul intinse poala si Prier ii puse doua lopeti de foc intr-insa.
- Mai pune una, zise bogatul.
Prier ii mai puse o lopata.
Bucuros, bogatul se intoarse cu focul acasa, il turna prin gradina, ograda, grajd, sura, apoi se baga in casa in buna nadejde ca si el va capata, daca nu mai multe, apoi macar tot atatea vite ca si frate-sau. Iata insa ca nu mult dupa aceasta, intrand copila sa in casa, ii spuse ca sura, grajdul si toate celelalte acareturi de pe langa casa, ard. Asa a patit bogatul cel lacom si mandru!' (S. Fl. Marian)